(I)logica problemei maghiare de la Andrei Mureșanu

Reprezentanții UDMR din Bistrița-Năsăud au trimis ieri un comunicat de presă prin care au semnalat un incident grav, petrecut la Colegiul Național „Andrei Mureșanu“ din Bistrița, unde funcționează o secție de învățământ în limba maghiară. Conform comunicatului, a elevă de clasa a V-a a fost umilită și agresată pe holurile școlii, pentru că vorbea limba maghiară.

Comunicatul a fost preluat de către aproape toate ziarele din Bistrița, mai ales că UDMR-iști au cerut, prin intermediul său, sprijinul mass-media în „nepromovarea“ instigării la ură.

Evident, dacă nimeni n-ar fi publicat acest comunicat, toată presa din Bistrița ar fi fost suspectată de lipsă de implicare și chiar discriminare.
Totuși, eu cred că mediatizarea acestui incident este mai riscantă decâ ignorarea lui, sub aspect mediatic.

După cum spuneam și într-o postare personală, am fost elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu“ și am conviețuit patru ani alături de elevii comunitatea maghiară care învățau acolo. Era un obicei, la Andrei Mureșanu, ca, fiecare clasă, în momentul festivității de absolvire, să își aleagă o culoare sau un stil de vestimentație și să pregătească un program asrtistic.

I-am admirat tot timpul pe cei de la secția maghiară pentru faptul că, la festivitatea de absolvire, ei își purtau, de fiecare dată, cu mândrie hainele și insemnele specifice etniei, aveau acel program frumos de cântece acompaniate de chitară și, cred eu, ne dădeau, în fiecare an o lecție prețioasă despre simplitate și demnitate. Cred că nu aveau nimic de demonstrat, nu aveau nevoie de artificii și eforturi de creație pentru a arăta cine sunt, și eu am interpretat acest lucru ca pe un semn de maturitate și echilibru, specific etniei.

În general, atât la nivelul județului Bistrița-Năsăud, cât și la nivelul unităților de învățământ care au secții în limba maghiară, relațiile sunt pașnice și lipsite de pasiuni șoviniste. Nu spun că nu existau, uneori, mici conflicte, mai ales între adolescenții scormoniți de hormoni care căutau în orice prilej de scandal și manifestări brutale… așa că uneori mai auzeai pe coridoare apelativul „bozgor“ când vreun acneic cu vocea în schimbare nu-și putea gestiona relația cu propria pubertate. Dar niciodată nu se făcea mare caz de astfel de lucruri, deși, pe vremea aia, nu se revărsa asupra noastră atâta educație privind toleranța și antidiscriminarea.

E de neînțeles că, în 2017, când ăștia mici sunt puși să absoarbă, încă din grădinițe, prețioasele lecții de toleranță și diversitate, încă mai apar conflicte de acest gen. Înțeleg șovinismul în mințile bătucite și învechite ale unora, dar mi se pare trist ca astfel de sentimente să mai ajungă în sufletele unor copii de gimnaziu din ziua de astăzi.

Îmi pare rău pentru incidentul de la Andrei Mureșanu, sper ca acei copii să înțeleagă faptul că nu contează ce limbă vorbesc, atâta timp cât stăpânesc același limbaj universal în ceea ce privește valorile umane. Sper să aibă ceva de învățat din această întâmplare. Și, mai ales, sper să aibă de la cine să învețe… pentru că eu îi suspectez pe UDMR-iști de o strategie subtilă, și nu prea, de a se autovictimiza și a readuce în atenția publică o chestiune care nu a reprezentat, până acum, o problemă în Bistrița. Cred că o anchetă internă era suficientă în cazul de față și, eventual, cum spuneau ei, un dialog între cei trei copii și familiile lor. Faptul că UDMR-iștii au ținut să facă vâlvă prin acest subiect, nu a făcut decât să aprindă și mai tare spiritele și să ducă la alte discursuri șovine. Ar fi păcat ca UDMR-iștii să se fi folosit de o altercație între copii în alte scopuri decât responsabilizarea și invitația la dialog, așa cum pretind în comunicat… Sunt sigură că în școlile din Bistrița-Năsăud există probleme cu mult mai grave în ceea ce privește bătăile și conflictele între elevi pentru care, din păcate, nu cere nimeni sprijinul mass-media.