Depuatul PSD, Daniel Suciu, a reacționat pe pagina sa de Facebook, după ce primarul orașului Sîngeorz-Băi a fost implicat într-un nou scandal, amenințând și înjurând un cetățean.

„Oriunde merg spun despre sângeorzeni că sunt oameni deosebiți. Oriunde merg spun despre Sângeorz că este o localitate minunată, cu un trecut de care nu ne-am rușinat niciodată și care trebuie să aibă viitor. Nu mă voi rușina niciodată de niciun om ce-și spune sângeorzan, fie că poarte opinci, cizme de gumă sau costum. Pentru că sunt ai noștri! Că avem de schimbat, evident, că avem de progresat, fără îndoială. Dar mă voi rușina de cei ce ne fac de rușine intenționat, fără scrupule, fără regrete, cu patimă și răzbunare. Cu regret, îmi cer eu scuze pentru toți cei care ne știau oameni de cinste și prin ce aud de noi îi dezamăgim. Îmi cer scuze sângeorzenilor că se râde de noi și nu merităm. Îmi cer iertare că ni se întâmplă ce nu trebuie și că suntem vedete în filmul altcuiva! E adevărat, prost film! Voie bună sângeorzenii mei dragi!”, a scris Daniel Suciu, care a postat o fotografie cu Sîngeorzul de altădată.

SPUNE-TI PAREREA