Este fără dubii că primarii, atât cei din marile orașe, cât și cei din comunele mici, uitate de lume, nu precupețesc niciun efort pentru a le face viața oamenilor mai bună. În aceste vremuri tulburi, hăituiți de instituții de control și cu bani, de cele mai multe ori puțini, aleșilor le este tot mai greu să facă performanță. Totuși, unii, în special cei mai tineri, reușesc cu brio.

Este și cazul primarului comunei Târlișua, pesedistul Vlăduț Purja, care anul trecut a fost ales pentru un nou mandat, cu 911 voturi, un număr deloc întâmplător, dacă ne gândim la numărul de urgență al americanilor. Destoinicul primar a fost întotdeauna pus pe fapte bune și, de multe ori, a și ieșit în evidență cu acestea.

S-a remarcat, mai ales, în urma unui control al Curții de Conturi, care a constatat un prejudiciu de 2,2 milioane de lei, din cauza nerespectării prevederilor legale la o procedură de achiziţie. Mai exact, contractul pentru modernizarea unui drum comunal a fost atribuit, potrivit inspectorilor Curţii de Conturi, ofertantului cu preţul cel mai mare (MIS GRUP) prin descalificarea pentru motive formale a ofertantului cu preţul cel mai redus. Primăria trebuie să restituie la bugetul de stat sumele plătite nelegal din fondurile alocate UAT Târlişua, banii fiind alocați atunci de la Guvern.

Tot atunci, inspectorii Curții de Conturi au găsit și alte nereguli la Primăria condusă de Vlăduț Purja, constantând alte prejudicii, în valoare de 91.000 lei. Evident, primarul a contestat în instanță imputarea sumelor și justiția va decide dacă au fost sau nu corecte licitațiile.

Dar viața merge înainte pentru cetățenii comunei și pentru Vlăduț al lor și anul 2017 a fost unul plin de distracție și de voie bună. Așa se face că, în iunie 2017, Primăria Târlișua a servit masa, din bani publici, pentru 150 de persoane, achiziționând, de la Agenția de Nunți „Avramii”, 150 de porții de mâncare. Meniul a fost, într-adevăr, bogat, constând în ciorbă a la grec, friptură de porc si de pui, sarmale, pâine, apă plată, apă minerală, cafea. Bucătarii și ospătarii au fost incluși în preț. Ce-i drept, Primăria a reușit să cumpere atâta mâncare, cât pentru un întreg sat african, la un preț mic, prin achiziție directă, plătind doar 3000 de lei, plus TVA românesc. Papă bună a fost pentru un festival de folclor organizat la poalele Țibleșului. Lăudabil efort. Să le fie de bine.

Dintr-o distracție în alta a fost comuna Târlișua. După folclor, a urmat muzică ușoară, adică Zilele comunei. Nici aici, primarul n-a fost deloc zgârcit. A băgat adânc mâna în buzunarul Primăriei și a scos nu mai puțin de 5000 de lei pentru focul de artificii, care a durat 8 minute. E adevărat că cele 8 minute de plăcere au fost de intensitate mare, între 100 și 290 de lovituri (de artifică) pe minut, după cum este prezentată oferta firmei respective, în procedura de achiziție directă.

Pentru Zilele Comunei Târlișua, pe lângă artificii, Primăria a cheltuit infima sumă de 33.000 de lei, din care s-au plătit artiștii, organizarea, sonorizarea, etc. Mâncarea moca s-a dat toată la festivalul precedent.

Mergând mai departe, pe procedurile de achiziție directă, vedem că Primăria a mai dat bani pentru asistență și consultanță financiară, pe prestări servicii cu excavatorul (18.000 lei), pe plăcuțe de înmatriculare pentru tractoare (50 la număr), dar și pe lucruri serioase, cum ar fi un studiu de fezabilitate pentru drumuri forestiere, tot prin achiziție directă, unei firme din Beclean, studiu în valoare de 75.000 lei.

De asemenea, Primăria Târlișua a mai avut nevoie de baterii de pornire militară marină cu gel exide, 2 bucăți în valoare totală de 3522 lei, dar și de un pachet de rulete, articole de birou și produse de curățenie, pe care a cheltuit sume infime. Bani de scobitori, cum se zice în popor, s-au mai dat pe piese pentru utilaje și reparații, pe combustibil.

 

 

SPUNE-TI PAREREA