Momente amuzante la Școala Politică de Vară a femeilor social-democrate, eveniment care are loc în aceste zile la Mamaia.
Astăzi, la lucrările Școlii de Vară a participat președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a primit cadou o ie, din partea femeilor din partid, în contextul în care toate participantele s-au îmbrăcat în costume populare, pentru a promova tradițiile românești.
Femeile i-au cerut lui Dragnea să îmbrace ia, doar că aceasta era prea mică.
„Se vede că ne vedem rar, că nu-mi știți măsura”, a glumit Liviu Dragnea, moment în care Doina Pană i-a adus o ie mai mare.
„Domnul președinte face parte dintre cei 10 mii de participanți ai recordului din Țara Năsăudului, deci noi îi știm măsura”, a spus Doina Pană.