Răcirea bruscă a vremii i-a prins pe voluntarii asociației Tășuleasa Social pe traseul Via Maria Theresia, pe care l-au pregătit pentru competiție.
„Am lăsat sapele și răngile la o parte și ne-am dat seama că au mai rămas două zile până la marele moment pentru care ne-am tot pregătit. Mai este încă puțin și VMT 4.0 se întâmplă!S-a muncit și azi cu spor pe traseu. Ne-a prins ploaia, la un moment dat pe Varful Bistricioru ningea, dar Via-Maria-Theresia e tot ce contează săptămana asta“, a anunțat Tășuleasa Social.
Competiția sportivă Via Maria Theresia se află la cea de-a patra ediție și de la linia de start vor porni în jur de 700 de concurenți.
Start-ul competiției se va da sâmbătă, 26 august, iar în concurs vor fi șapte probe: Ultra-maraton, Maraton, Semimaraton, Triatlon Amatori, Triatlon Elite, Mountain Bike și Drumeție.
PROGRAM COMPETIȚIA MARATONUL VIA-MARIA-THERESIA, EDIȚIA 4.0 2017
VINERI 25.08.2017 CAMPUSUL TĂȘULEASA SOCIAL → participanți ultra-maraton și mountain bike
18:00-20:00 ridicare kit-uri
19:30-20:00 ședința tehnica
VINERI 25.08.2017 PENSIUNEA ARINIS COLIBIȚA → participanți semi-maraton, maraton, triatlon și drumeție
18:00-20:00 ridicare kit
19:30-20:00 ședința tehnica
PENTRU A EVITA AGLOMERAREA ȘI AMÂNAREA OREI DE START STABILITE PENTRU FIECARE PROBĂ, VĂ RUGĂM SĂ VĂ RIDICAȚI KIT-UL ÎN ZIUA PRECEDENTĂ COMPETIȚIEI.
SÂMBĂTĂ 26.08.2017
05:30 –control echipament ultra-maraton
06:00 –START ultra-maraton de la Cantonul Silvic Tihuța-Colibița, Piatra-Fîntânele
08:00 –START maraton/semi-maraton de la Cantonul Valea Colbul-Colibița
08:00 –START triatlon de la PENSIUNEA ARINIS-Colibița
09:30 –START mountain-bike de la Fosta Exploatare minieră de sulf, Gura Haitii (SV)
TRANSPORT 26.08.2017
• 06:00 → plecare autobuze (2) din Bistrița (Autogara Bistrița) → Colibița (zona START – Cantonul Silvic Josenii-Bîrgăului-Valea Colbul), cu oprire la Prundu Bîrgăului și la Pensiunea Ariniș (Colibița);
• 06:30 → plecare autobuze (2) din Piatra Fîntânele (Hotel Castel Dracula) → Fosta Exploatare minieră de sulf, Gura Haitii (SV) cu stationare in Vatra Dornei – (proba mountain bike);
• 06:00 → plecare autobuze (2) din Piatra Fîntânele (Hotel Castel Dracula) → Colibița (Pensiunea Ariniș și zona START – Cantonul Silvic Josenii-Bîrgăului-Valea Colbul);
• 07:00 → plecare autobuze Colibița (Pensiunea Ariniș) → zona START – Cantonul Silvic Josenii-Bîrgăului-Valea Colbul;
• 5:20 → plecare autobuz de la zona de campare Tăsulesa Social către zona de START Canton Silvic Tihuța-Colibița-Piatra Fîntânele pentru participantii de la proba de ultra-maraton;
ȘI RETUR
• la ora 13:00 → va pleca primul autobuz de la zona de FINISH Canton Silvic Tihuța-Colibița (Piatra Fîntânele) către Colibița (Pensiunea Ariniș) și vor fi plecări la interval de 2 ore;
• la ora 18:00 → va pleca un autobuz mic către Fosta Exploatare minieră de sulf, Gura Haitii (SV);
• la ora 21:00 → va pleca primului autobuz spre Bistrița (Autogara Bistrița) de la zona de FINISH Canton Silvic Tihuța-Colibița (Piatra Fîntânele), iar ultimul autobuz va pleca la ora 23:00;
PREMIEREA
•ora 19:00 PREMIEREA zona de FINISH Canton Silvic Tihuța-Colibița (Piatra Fîntânele) -26 august 2017;
•premierea duminica 27 august 2017 ora 10:00-campus Tăsuleasa Social pentru proba de ultra-maraton;
MÂNCAREA SE SERVESTE ÎNCEPÂND CU ORA 12:00 PÂNĂ LA ORA 23:00!
photo credits: Georgi Bălan, sursa foto: facebook Tășuleasa Social