Ziua de 15 august a fost, pentru telceni, o zi plină din punct de vedere cultural. Căminul Cultural din localitate a fost ieri gazda unei piese de teatru de excepție, a cărei punere în scenă face parte din cadrul evenimentului Școala de Vară de la Telciu. Cu titlul ”90”, piesa de teatru a fost văzută de peste 100 de persoane, iar poveștile de viață din spatele acesteia au emoționat până la larimi publicul.

”90” a fost jucată la Telciu pentru a patra oară – de  primele trei ocazii cu care a fost pusă în scenă  s-au putut bucura doar bucureștenii, până acum. Jucată pentru prima dată „afară” din capitală, piesa a fost gândită, scrisă și pusă în scenă anul acesta și conține poveștile de viața a actorilor Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean și Andrei Șerban. De scenografie s-a ocupat Irina Gâdiuță, de coregrafie Paul Dunca, iar regia și dramaturgia îi aparține lui David Schwartz.

Piesa de teatru  a avut în spate ideea de a evidenția problemele anilor 90, problemele societății despre care s-ar presupune că s-au rezolvat, dar care încă mai fac victime. Boala a fost una dintre ideile piesei, aceasta fiind tratată în condiții precum migrația care duce la boală și la pierderea părinților, boala mintală creată de jocurile patologice de noroc, boala care vine în urma unui mediu de muncă frustrant etc. Pentru că fiecare poveste a fost pusă în scenă de către „copilul familiei” din piesă, ideea de pierdere incontrolabilă a părinților a fost subliniată cu atât mai tare cu cât problemele societății de atunci și actuale au fost evidențiate ca fiind sursa principală a apariției bolii și declinului familiei.

Cadrele pieselor de teatru s-au schimbat într-un mod plăcut, pe melodii ale căror coloană sonoră era recunoscută, fiind inspirată din melodii recente. Versurile pieselor pe care dansau actorii, reușind să schimbe decorul și cadrul au fost gândite împreună de către actori. Melodiile și versurile au fost numite de către un spectator din publicul de aseară ca fiind cele care reamintesc și evidențiază lucruri copilărești, aduc în atenția publicului ideea de copilărie.

După două ore în care s-au pus în scenă poveștile, a urmat și o discuție cu echipa, moderată de către Iulia Popovici, care a declarat că a văzut piesa pentru prima dată aici, la Telciu.

„A fost foarte emoționant și foarte greu să scriem poveștile de viața ale lor. Bine… am inversat rolurile și nu se știe care poveste aparține cui, dar tot a fost greu. A fost greu și să deducem că acele probleme de atunci încă mai există și acum”, a declarat Paul Dunca, coregraful piesei.

La secțiunea de întrebări și comentarii, multe persoane din public au declarat că se regăsesc în poveștile de viață văzute. Unul dintre spectatori a ținut să adauge și faptul că s-a simțit exact ca la psiholog. Aceasta a menționat că nu apuca să se întristeze sau să se bucure de finalul uneia dintre piese, că venea altă piesă, care îi inducea o altă stare de spirit.

„Pentru noi, cel mai important este să auzim că publicului îi place piesa noastră. Cel mai des ni se spune din public că se regăsesc în poveștile noastre mulți dintre cei prezenți. Noi am încercat să ducem dincolo de orice limită aceste probleme și am încercat să le evidențiem pentru că ne tot lovim de ele”, a menționat Alexandru Fifea atunci când a fost întrebat de unde le-a venit ideea piesei.

Dacă tot a fost vorba, în majoritatea dintre poveștile puse în scenă, de o mamă care rezolva mereu problemele în casă, care ieșea din orice situație, din public s-au auzit de câteva ori strigăte aproape șoptite. Un copilaș, aflat în brațele tatălui, atunci când s-a schimbat cadrul și în scenă au apărut alți actori, a început să strige „mama, mama!”. Este vorba despre copilul actriței Alice Monica Marinescu, care a jucat și rolul de mamă. Aceasta a așteptat cu sufletul la gură finalul piesei și a secțiunii de întrebări dintr-un singur motiv, acela de a-și lua în brațe copilașul care a tot strigat-o în cele 2 ore, emoționând publicul.

 

La eveniment, pe lângă organizatorul Școlii de Vară, Valer Simion Cosma, au fost prezenți și primarul localității, Sever Mureșan, care s-a declarat mulțumit de oaza de cultură pe care o aduc localității aceste evenimente, dar și numeroși regizori și artiști precum Geanina Cărbunariu, Alina Manolache, Lorand Maxim, Silvana Rapeanu.

SPUNE-TI PAREREA