La Aurica și Ștefan Scurtu am ajuns, pe drumul spre Tărpiu, de la Dumitra, un drum prăfuit, ce duce spre groapa de gunoi, într-un loc parcă uitat de lume, cu un peisaj superb. “Peste drum de casa roz, la o casă cu copii în față”, ne indică drumul o fetiță care locuiește în zonă.

Ne întâmpină doi copii, zâmbitori, unul blond cu ochi albaștri și unul șaten, pe care aveam să aflăm că îi cheamă Sami  și Daniel. “Bună ziua…”, ne spune femeia, Aurica, în timp ce soțul ei iese pe ușa unei case nefinisate.

Aurica și Ștefan au expresia fețelor diferită de cum ne imaginam. Par senini, și nicidecum apăsați de grija celor 11 copii pe care îi au de crescut. Au 15, dar patru dintre ei, cei mai mari, sunt plecați. “Căutăm oameni deosebiți, să le scriem poveștile”, le spunem celor doi soți, care ne invită să stăm pe o bancă, în fața casei, nu înainte ca tanti Aurica să o șteargă cu mâna. Ospitalitate ardelenească.

Povestea lor pare desprinsă dintr-un film. Despre viață. Da, despre viață, Aurica a dat viață la 17 copii, “pe doi i-a luat Dumnezeu la El, imediat după naștere”, după cum ne spune femeia, care a mai pierdut 5 sarcini. După primii doi, doctorii i-au spus să nu mai rămână însărcinată. Nu i-a ascultat și acum are casa plină, o mașină de spălat care merge tot timpul și două frigidere. O casă în care domnește ordinea și curățenia, o casă pe care și-au făcut-o cu greu, în urmă cu 13 ani, când s-au mutat de la Parva, pe un teren primit de la părinți, cu grinzi cumpărate după ce și-au vândut porcii.

“Avem 15 copii, mulțumim lui Dumnezeu. N-ar fi așa de greu, dacă n-ar fi bolnavi gemenii”, ne spune tanti Aurica. Drama gemenilor Iosif și David a început în urmă cu 6 ani, când s-au născut iar doctorii nu le-au dat șanse de viață. Ștefan și Aurica nici n-au vrut s-audă însă și au luptat pentru viața micuților. “Unul dintre ei are probleme cu piciorul, nu poate merge, facem tot ce putem, doctori, recuperări… Celălalt are găuri la inimă”, ne povestește Ștefan despre Iosif, care suferă din naștere de o boală cardiacă și despre David, care are epilepsie și o pareză spastică, care nu-i permite nici să stea în picioare.

“Cum trăiți?”, îl întrebăm pe Ștefan, capul familiei, care primește ajutor ca să aibă grijă de unul dintre gemeni. “Cam 20 de milioane luăm pe lună, de la stat, plus alocațiile. E greu, dar ne descurcăm”, spune tatăl care își duce își aduce, zilnic, copiii de la școală, cu un Ford break, ce trăncăne rău, de la drumul prost. Au o grădină aranjată, cu straturile în rând și o văcuță, Florica, ce paște pe un teren pe care-l dețin în apropiere. Câteva curci și un câine mic, dar rău, întregesc gospodăria celor 17 suflete care trăiesc aproape de gropa de gunoi, un loc în care microbii și mirosul urât fac parte din viața cotidiană. N-au televizor și nici telefoane inteligente pentru că, spun ei, nu le trebuie. Au doar un radio la care mai ascultă știrile din când în când.

Ne invită în casă, nu înainte de a ne spune numele copiilor și vârsta. Vasile – 28 de ani, Ștefan -26, Viorica – 24, George -22. Aici, mama se oprește. Toți patru sunt plecați. “Cel mare a plecat la 17 ani de acasă. S-a dus prima dată în Spania, a stat vreo 4 ani, n-a venit deloc acasă, ne-o fost tare dor… 4 dintre ei sunt plecați, cei mai mari. Nu le cerem nimic, ne pare rău că n-am putut să-i ajutăm mai mult”, spune Aurica, oftând parcă mai mult după Viorica, fata cea mare, care și-a dorit să facă facultate, dar n-a avut posibilități și a plâns zile în șir.

“Poate pe Lidia o să putem s-o purtăm la facultate. Are 16 ani, e la liceu la Bistrița și a terminat anul cu 9,18”, ne spune mama, mândră de fiica ei, care e plecată în Germania, pe timpul vacanței, să facă bani pentru când începe școala.

Rebeca, Dumitru, Lidia, Dani, Marta, Samuel, Naomi, gemenii Iosif și David, Darius și Fineas sunt cei 11 copii care trăiesc cu ei, cu vârste între 19 și 3 ani.

În casă, gemenii David și Iosif dorm în unul dintre cele 4 paturi suprapuse, într-o cameră destul de mică, în capătul unui hol cu un dulap cu 5 uși la fel, unde și-au aranjat fiecare hainele. Pe un perete, la intrare în hol, stă scris “Imnul iubirii”…”dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu este invidioasă”… N-apucăm să citim tot că intrăm într-o bucătărie, aranjată și mobilată frumos, în care o mașină de spălat centrifughează de zor. “Merge tot timpul, am schimbat vreo patru de astea că s-au stricat…Încă acum spălăm puțin, că e vacanță și nu-s haine și de școală”, ne spune Ștefan.

Cei doi soți ne arată certificatele medicale ale gemenilor, în timp ce ne povestesc câte sacrificii au făcut să-și ridice căsuța și că și-ar dori încă două camere sus, pentru copii. “Gătesc mult, dar nu oale de zamă mari…nu prea suntem cu zama. Facem mâncare de casă, mămăligă, de astea…”, spune Aurica, care ne satisface curiozitatea privind meniul unei mame care pune pe masă câte 13 farfurii. Ne omenește și pe noi cu ce are mai bun în casă, niște lapte acru, prins, rețetă proprie.

Vizita pe care am făcut-o, împreună cu deputatul Daniel Suciu, în casa familiei Scurtu se termină după vreo oră, timp în care am reușit să surprindem o frântură din viața familiei cu 15 copii. Am rămas cu o poveste pe care nu mai poți s-o uiți, cu o poză cu părinții și 4 dintre cei 15 copii și cu promisiunea că o să ne revedem curând.

 

SPUNE-TI PAREREA