Bistrița va avea restaurant KFC, în sistem drive-in. Acesta va fi amplasat în cadrul mall-ului de pe strada Calea Moldovei.

Dezvoltatorii au depus cerere pentru acord de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

„Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud-anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: Construire imobil parter cu funcţiune de alimentaţie publică – restaurant drive-in „KFC””, propus a fi amplasat în municipiul Bistriţa, str. Calea Moldovei, nr. 40A, jud. Bistriţa-Năsăud, titular: SC APPLE DEVELOPMENT SRL”, scrie pe site-ul instituției.

KFC (Kentucky Fried Chicken) este una dintre cele mai populare lanțuri de restaurante americane, de tip fast-food, deținut de către Yum! Brands, Inc., cu sediul în Louisville, Kentucky, având vânzări de 3,6 miliarde dolari anual și circa 750,000 de angajați la nivel mondial. În România, există restaurante de tip KFC în 24 de orașe.

Compania Apple Development va construi un hipermarket, un mall, un spațiu dedicat sediilor de companii și firme, precum și mai multor blocuri de locuințe în orașul Bistrița în imediata apropiere a supermarketului Kaufland de pe Calea Moldovei, pe un teren pe care l-a achiziționat.

SPUNE-TI PAREREA