Intervenție dificilă pentru pompierii bistrițeni, după miezul nopții. În jurul orei 02.00, a fost anunțat un incendiu la o locuință din Dumitra.

Conform ISU Bistrița-Năsăud, flăcările au cuprins o casă de locuit (acoperiş și mansardă – aproximativ 160 mp), o anexă gospodărească ( cca. 200 mp), altă anexă gospodărească (aproximativ 60 mp) și acoperişul unei alte case de locuit, parţial (cca. 30 mp).

„Au fost alocate, succesiv, patru echipaje de stingere ( două de la Secţia de pompieri Năsăud și două de la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa) și un echipaj de prim ajutor SMURD, sprijiniţi de pompierii voluntari din localitate. Apelul pe numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 01.59.

Paramedicii au acordat asistenţă medicală unei femei în vârstă de 70 de ani care a suferit un atac de panică . Nu s-a impus transportul acesteia la spital.
S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea focarelor, concomitent cu acţiuni de protejare a vecinătăţilor, pentru împiedicarea propagării incendiului la casele alăturate. Chiar dacă temperatura era ridicată, izolaţia celorlalte case vecine a fost protejată, acestea nu au fost afectate de incendiu .
Alimentarea autospecialelor s-a realizat de la cel mai apropiat hidrant, situat la 400 m distanţă faţă de locul incendiului“, a mai anunțat ISU Bistrița-Năsăud.

Incendiul de azi noapte este al doilea incendiu devastator în localitatea Dumitra. În luna martie a acestui an pompierii au intervenit la un incendiu de proporții care a mistuit un spațiu de 400-500 mp, reprezentând casa de locuit, anexe, un magazin, dar și patru autovehicule. Persoanele care locuiau în imobile au fost evacuate în siguranță.

SPUNE-TI PAREREA