Grădinița nr. 6 din Bistrița, strada Șieului, este, cu siguranță, cel mai primitor spațiu pentru preșcolari. Ceea ce o face deosebită este grădina din curtea interioară, unde copiii interacționează cu mici animăluțe crescute acolo, au o grădină cu legume și, mai nou, un spațiu verde amenajat în cadrul unui proiect la care au contribuit educatorii, părinții și copiii.
Amenajarea curții a însemnat crearea unui rondou de flori, îngrijirea spațiului verde și decorarea gardului, care s-a făcut cu ajutorul mai multor părinți care au pictat împreună ciclul anotimpurilor. Cei mici au avut și ei parte de activități creative, pictând pietre care au fost așezate în grădină, pentru a înfrumuseța peisajul.
„Știm foarte bine cât de sănătos este să stăm cât mai mult afară, în aer liber și am făcut în așa fel încât activitățile să se poată desfășura într-un mediu plăcut vizual, prin Grădina Verde Înmiresmată“, a spus Liana Moldovan, directorul grădiniței.
Aspectul vizual și aerul proaspăt al grădinii este completat de Grădina Zânelor, cultivată cu legume, dar, mai ales, de drăgălășenia unor mici animale de care copiii au grijă zilnic, cu responsabilitate.
„Avem o minifermă în care avem păsări și iepurași. Copiii sunt deosebit de încântați, mai ales atunci când au posibilitatea să hrăneascvă animalele și păsările, sunt responsabilizați, știu că trebuie să aibă grijă de ceva, de cineva și sunt unii copii care vin de acasă cu morcovii și știu că dacă se comportă frumos pot să hrănească animalele și păsările“, a mai spus Liana Moldovan.
Mai multe despre proiectul Grădina Verde Înmiresmată, citiți AICI!