Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, organizează, manifestări dedicate Zilei IMNULUI NAŢIONAL conform următorului program:

Joi 27.07.2017 orele 1800 – 1900 – Biserica Evanghelică Bistriţa –

Concert al muzicii militare

Sâmbătă 29.07.2017 orele 0900 – 0930 – Piaţa Centrală, statuia poetului Andrei Mureşanu – Ceremonia publică:

  • acordarea onorului militar,
  • binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român
  • alocuţiuni
  • intonarea imnului Naţional al României,

– defilarea gărzii de onoare

Organizatorii invită parlamentarii judeţului, autorităţile şi şefii instituţiilor publice organizate în judeţ, comandanţii instituţiilor judeţene din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, preşedinţii formaţiunilor politice, conducătorii asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu în ultimul rând cetăţenii municipiului să se alăture acestui moment.

SPUNE-TI PAREREA