Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul circulației.
La data de 11 iulie, un tânăr de 20 ani, din Lechința, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat, prin localitate a surprins și accidentat ușor o minoră, de 12 ani, care se deplasa pe partea carosabilă, după care a părăsit locul accidentului. Minorei i s-a acordat primul ajutor de către paramedici, însă nu a fost necesar transportul la spital.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere.
Cercetările continuă de Secția 4 Poliție Rurală Beclean sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea in circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi părăsirea locului accidentului.