Paul Ilovan, fost Trandafir, poreclit „Fishu” este încarcerat la Penitenciarul Bistrița, unde are de executat o condamnare pentru trafic de persoane. A primit o sentință dură, de 8 ani, din care a executat aproape 5 și, probabil, va fi eliberat condiționat la sfârșitul acestui an. A participat la toate activitățile social-educative din închisoare, dar și la muncă, pentru a ieși cât mai repede, să fie alături de familie. Este căsătorit și are 3 copii.
Presa scria, în februarie 2006, că 8 tineri din Beclean au fost arestați pentru proxenetism și trafic de persoane. Procurorii spuneau la acea dată că cei 8, din Beclean, denumiți „clanul beclenarilor” au racolat și au transportat în Spania mai multe tinere de pe raza județului Bistrița-Năsăud. Paul Ilovan era unul dintre ei.
Săptămâna aceasta, Paul a fost actor într-o piesă de teatru care s-a desfășurat la Sinagoga din Bistrița, piesă inspirată din întâmplări reala. A jucat rolul unui proxenet, în cadrul unui eveniment dramatic și emoționant, în sală aflându-se soția și doi dintre copiii săi.
La finalul piesei, am stat de vorbă cu Paul „Fishu”, pentru a afla povestea lui. A povestit despre viața din închisoare, despre ce face pentru a fi eliberat cât mai repede și despre faptele pentru care a fost condamnat.
„Am aproape 5 ani de când sunt închis. M-am judecat în 2006. Multă lume știe că în 2006 au arestat 11 băieți de la Beclean, era pe toate canalele de televiziune cu clanul beclenarilor și pe mine m-au dat ca și organizator șef. Așa mi-am și luat pedeapsa, mai multă decât toți la un loc și sunt aici, momentan. Cu munca pe care o prestez și cu tot ceea ce fac pentru a mă elibera mai repede, pot ieși în decembrie”, spune Fishu.
Acesta spune că a fost proxenet în țări în care prostituția este legală, dar că nu a făcut niciodată trafic de persoane, faptele pentru care a fost condamnat, în urma unui dosar instrumentat de DIICOT.
„Sunt un om cu responsabilități, soția mea a venit aici cu copiii mei și pot să jur în fața lui Dumnezeu: trafic de persoane nu am făcut niciodată. Este foarte urâta treaba. Proxenet, da, am fost, îmi pare rău pentru ce am făcut. Faptele sunt în urmă cu 17 ani. Am fost proxenet, am încercat să ajut și pe alte persoane, în general fete care au vrut să practice cea mai veche meserie din lume. Fata avea nevoie de un bărbat care să o protejeze, să nu se lege lumea de ea. Într-adevăr, trebuie foarte drastic pedepsită fapta de trafic de persoane, prin care minți persoana respectivă și o duci, o exploatezi (…) Faptele nu le-am comis în perioada 2001-2005, cum s-a scris în presă la acea dată. Au fost în perioada 2001-2003. Procuratura întotdeauna îți bagă ceva mai mult, ca să fie wow! Normal că dacă îmi băga doar ceea ce am făcut, adică proxenetism, nu mă arestau o zi, pentru că era prima oară, fără antecendente, nu am greșit cu nimic. Nici după, nici înainte nu am mai greșit cu nimic. Am rămas cu o condamnare de 13 ani de zile, după care mi s-a scăzut, până am ajuns la 8 ani. Din 8 ani, mai am până în decembrie-ianuarie, să execut pedeapsa pentru trafic de persoane, cu care nu am fost de acord niciodată și pot dovedi asta chiar prin fete, am adresa lor și vreau să redeschid procesul pentru că asta îmi rămâne pe viață și nu vreau să sufere cum au suferit și astăzi băieții mei”, povestește Paul Ilovan.
„Eu nu am știut că e pedeapsă pentru ceea ce am făcut eu, te rog să mă crezi. Din suflet îți spun, pentru că nu sunt un om rău. Nu credeam că dacă eu sunt în Spania, sau în Belgia, unde erau legalizate lucrurile astea, să mă condamne în România pentru ceea ce nu am făcut măcar, adică traficul de persoane. Sunt contra traficului de persoane. Dacă făceam ceea ce spune dosarul instrumentat de DIICOT Bistrița, ridicam mâinile sus și ziceam: domnule, merit tot ceea ce mi-ai dat și merit mult mai rău. Dar suferința a fost triplă, fiind condamnat pentru ceva ce nu am comis. M-am zbătut, am recurs la toate căile de atac, inclusiv Curtea Constituțională, în România am încercat tot, ca să regleze chestia asta”, mai spune Paul, care mărturisește că tot ceea ce a pătimit în ultimii ani, perioada de detenție, l-a schimbat foarte mult, în bine.
Când iese, Paul vrea să muncească, probabil în construcții, domeniu în care a mai activat, unde a avut și afaceri. „Am afaceri legale pe care le pot face. În perioada 2001-2003 m-am ocupat cu treba asta (n.r- proxenetism), după care am avut firmă de construcții, am avut oameni la muncă, se poate verifica. Și în Franța, am lucrat în construcții, la Luis Vuitton, la Hotel du Golf, am renovat. Știu să muncesc, știu să fac orice muncă”, spune Fishu.
Cea mai mare suferință a fost pentru el, în tot acești ani, faptul că a fost departe de familie. Are o soție și trei copii. „Am 3 copii, unul de 17 ani, unul de 14 ani, care e premiant și îi mulțumesc mamei lui că s-a ocupat de el și de școala lui și cel mic, Roberto, pe care l-ai văzut că plângea întruna aici. Ei suferă, pentru că părinții au nevoie de copii, dar mai ales invers, copiii au nevoie de copii. Eu nu vreau să ia nimic din ceea ce am făcut eu și din lumea infracțională”, spune, emoționat, Paul Fishu, care are această poreclă de când avea 7 ani, mergea la pescuit pe Someș și niște prieteni i-au zis „Fish boy”.
La 41 de ani, cu peste 10 ani cu procese, cu 5 ani de închisoare, Paul Ilovan spune că așteaptă să fie eliberat, pentru a-și reface viața. Nu renunță însă la lupta în justiție. „Justiția poate să-și facă treaba, dar corect. Sunt foarte mulți oameni în pușcărie, care sunt aiurea, pentru ceva ce nu au comis. Asta e păcat. De aceea vreau să redeschid procesul, pot dovedi că nu am comis faptele pentru care am fost condamnat”, mai spune acesta.
Si marmota invelea ciocolata in staniol… Dupa mine oameni de teapa gunoiului asta ar trebui sa stea mult si bine dupa gratii si sa muneasca, nu sa stea sa faca burta mare pe banii statului. oti fratii lui is puscariasi notorii certati cu legea.
Scoala asta a fățărnicie e arta la astia a lui Trandafir frate…
„Sunt pline puscariile de oameni nevinovati” :))) gunoiul asta zici ca e frate cu gadea de pe antena 3. Trafic de persoane, vieti de tinere distruse … nemernic
Un gunoi de doi bani