Doi tineri de aproximativ 21 de ani au murit în această seară, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate și s-au răstunat în curtea unei case de rugăciune. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei, iar șpferul nu poseda nici permis de conducere.
„Modulul SMURD de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, cu echipaj de descarcerare şi echipaj de prim ajutor, alături de echipajul de terapie intensivă SMURD din cadrul ISU Bistrița – Năsăud, au fost direcționate de urgență la locul solicitării.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar cablurile electrice au ajuns pe sol, punând în pericol pe cei din apropiere și intervenția salvatorilor. Energia electrică pe linia respectivă a fost oprită, pentru a permite accesul salvatorilor în zonă.
Una dintre victime a rămas încarcerată, iar cealaltă victimă (conducătorul auto) a fost găsită în afară autoturismului, cu leziuni incompatibile cu viața.
Victima rămasă încarcerată a fost extrasă din autoturismul răsturnat , în aproximativ 5 – 7 minute.
Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, ambilor tineri, în vârstă de aproximativ 21 de ani, li s-a constatat decesul, la locul accidentului“, a relatat ISU Bistrița-Năsăud.