Un vindecător de suflete – aceasta ar fi o scurtă caracterizarea a psihologului Florina Pop. Când stai de vorbă cu ea, te vindeci chiar dacă nu ești bolnav. Tânăra are 31 de ani, este din Runcu Salvei și profesează ca Psiholog Clinician Specialist la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță”, Cluj-Napoca.
Aceasta este doctorand în cadrul Universității Babeș-Bolyai, tema de doctorat vizând „Evaluarea factorilor psihosociali în context oncologic. Implicații teoretice și intervenționale”.
Dacă majoritatea dintre noi reflectăm adesea la întrebarea „De ce?”, sau ne gândim „De ce mi s-a întâmplat fix mie acest lucru”, Florina ne împărtășește câteva dintre reflecțiile ei cu privire la întrebarea ”De ce?”, vorbind și despre bolnavii de cancer cu care ea lucrează.
„Răspunsul, fie conștient, fie mai puțin conștient la întrebarea „De ce?” stă în spatele deciziilor noastre de zi cu zi. Avem nevoie să ne oferim răspunsuri la această întrebare deoarece creierul nostru caută permanent sensul și semnificația a ceea ce ni se întâmplă. Mai mult decât atât, cercetătoarea Elisabeth Kubler Ross descrie cinci etape prin care poate să treacă cineva atunci când are parte de o pierdere sau chiar în momentul confruntării cu un diagnostic precum cancerul, care poate însemna un cumul de pierderi, în care în cel de al doilea stadiu apare această întrebare „De ce tocmai mie? De ce tocmai mie mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc de cancer? De ce tocmai mie mi s-a întâmplat să pierd acea persoană dragă? ..și merită să căutam răspunsuri la întrebarea „de ce?”. Găsind răspunsurile sau atunci când nu pot fi găsite, construindu-ne explicații vom putea savura spectacolul liniștii, împăcării, al sensului și al semnificației. A răspunde la întrebarea ”de ce?” poate însemna a înțelege lumea, a ne înțelege pe noi înșine”, a adăugat Florina.
„Sensul nu constă în a trăi o viață fără suferință“
Deși lucrează într-un mediu unde boala domnește, unde oamenii caută răspuns la întrebările care îi macină, unde oamenii caută disperați leacul pentru boala lor sau a celor dragi, Florina este plină de entuziasm, satisfacția ei majoră fiind aceea de a-i face pe oamenii bolnavi, dar și pe cei dragi ai lor să spere, să creadă, să lupte.
Cât despre apropiații celor bolnavi, despre întrebările pe care și le pun aceștia după o pierdere și despre ajutorul pe care îl cer psihologului, dacă îl cer, Florina le dă tuturor speranța că există soluții și răspunsuri, că există un sens al vieții, care trebuie găsit.
„Și acum aș vrea să relatez un fragment dintr-o conversație cu un aparținător, care mi-a spus că nu poate să treacă nici cum peste faptul că soția sa a murit de cancer, după ce ei fuseseră împreună mai bine de 20 de ani, deși știe că a fost mai bine pentru ea să moară-calitatea vieții ei devenise îngrozitoare, si spune „dar au trecut mai bine de 2 ani și nu pot să trec peste asta..”
Mi-am permis să îi răspund astfel:
Știu că probabil nu acest lucru v-ați aștepta să vi-l spun, dar eu sper să nu treceți niciodată peste …și să fiți mereu capabil să resimțiți tristețe atunci când vă gândiți la această plecare…..Până la urmă v-ați pierdut soția, mama copiilor dumneavoastră, centrul vieții dumneavoastră, iar acesta e un motiv de tristețe. Dar poate reușim să vedem cum putem construi o viață suficient de vastă, cu suficient sens, cu suficientă iubire, care să fie destul de mare încât să cuprindă această tristețe. Sensul nu constă în a trăi o viață fără suferință, deoarece atunci când iubim pe cineva, vom suferi de pe urma pierderii acelei persoane. Sensul constă în a trăi o viață pentru care merită să suferim, sau sensul constă în a trăi o viață pentru care merită să căutăm răspunsuri la întrebarea „De ce?”, a adăugat Florina.
„Am nevoie să privesc dincolo de întrebările mute din ochii oamenilor”
Psihologul mărturisește că îi place teribil să asculte. Pentru Florina, fiecare poveste de viață este una fascinantă, spunând și că „fiecare om e o lume”. Întrebată cât de greu i se pare să abordeze pacienții demoralizați de boala de care suferă, Florina răspunde:
Cancerul este o boală care lovește la orice vârstă, aceasta fiind la fel de necruțătoare și pentru tineri.
Auzim adesea că totul pornește din interior sau că totul pleacă din subconștient. Așadar, dorind să aflăm un răspuns de la o persoană avizată, am întrebat-o pe Florina care este probabilitatea ca un pacient care suferă de acesată boală necruțătoare să se „vindece sufletește”, participând la terapie și, astfel, să devină mai motivat pentru a se vindeca și fizic?
Tânăra psiholog crede că a face tot ce e omenește posibil pentru un bolnav de cancer, înseamnă a accesa acest pachet de intervenții oncologice combinat cu intervențiile psihologice susținute sțiintific. Întrebată dacă reușesc oamenii să înțeleagă câtă nevoie au de psiholog, sau încă îi mai sperie ideea de a merge la psiholog, Florine spune:
„Cele mai frumoase urări nu le aud de ziua mea de naștere, ci zi de zi de la pacienții cu cancer“
Pentru Florina, fiecare zi este o provocare. Aceasta întâlnește noi cazuri, noi povești, sau cntinuă să încerce să le schimbe viața celor care deja și-au spus povestea și care nu mai au nicio speranță. Tânăra psiholog este foarte entuziastă și crede cu tărie că oamenii se pot vindeca. Florina, prin harul ei de „vindecător de suflete”, reușește deseori să-i facă pe bolnavii de cancer să devină asemenea păsării Pheonix.
Chiar dacă întâlnește zilnic oameni triști, Florina reușește să își mențină puterea și energia pozitivă pe care trebuie să o dăruiască celorlalți. Aceasta spune, însă, că există cazuri pe care nu le va uita niciodată. Ea vede meseria ei ca fiind cea mai frumoasă și, deși spune că nu simte că este extrem de ușoară, ea ține să adauge că emoția vieții este tare diferită acolo, la locul ei de muncă. Florina povestește că a înțeles multe despre viață lucrând cu pacientul oncologic, învățând ceva de la fiecare om pe care l-a întâlnit.
Speaker și invitat de onoare la TEDx
Florina a fost prezentă luna aceasta la TEDx Brașov, fiind invitat de onoare, ca urmare a prezentării pe care a avut-o în luna februarie la TEDx Târgu Mureș despre vocea pacientului oncologic.
Modestă și plină de energie pozitivă, Florina vorbește deschis despre experiențele de la TEDx. Ce este TEDx? TEDx este o serie de evenimente locale, planificate de către comunități, iar obiectivul acestora este de a încuraja inovarea, oferindu-se mărturii ale ivitaților, care, de regulă sunt specialiști în diverse domenii. Fiind bazată pe conceptul Ideilor care Merită să fie Împărtăşite (Ideas Worth Spreading) TED a creat o platformă locală numiă TEDx, care permite unor parteneri locali să organizeze evenimente sub licenţă TED. A apărut în 2009, iar numărul evenimentelor TEDx a crescut considerabil ajungând la aproximativ 5000 în peste 1200 de orașe din 133 de țări.
„La TEDx Târgu Mureș mi-am permis să descriu, într-o anumită măsură, lumea celor care se confruntă cu cancerul. Am participat în calitate de speaker, încercând să vorbesc despre o temă sensibilă: vocea pacientului oncologic. Nu am crezut că voi reuși să vorbesc în fața atâtor oameni, însă experiența mi-a infirmat acest crez al meu. Am încercat să îmbin experiența clinică de zi cu zi cu pacientul oncologic, să prezint trei povestiri reale ca și ziua de astăzi a trei supraviețuitoare de cancer, dar și să fac referire la literatura de specialitate. Cred cu nechibzuință în oameni, dar și în faptul că intervenția psihologică este îmbinarea dintre știință și „artă” (când spun artă mă refer la abilitatea de a construi relații terapeutice autentice, de a mă adapta pacientului din fața mea în cel mai creativ și util mod). Cred că nu voi putea uita niciodată experiența de la TEDx Târgu Mureș. A reprezentat enorm pentru mine”, a menționat psihologul.
De asemenea, tânăra a fost prezentă în calitate de invitat de onoare la TEDx Brașov. Prezența acesteia a fost una importantă, tânăra reflectând pe o temă semnificativă și de această dată, chiar dacă nu a fost speaker la ediția din această lună.
”Experiența de la TEDx Brașov a venit ca urmare a experienței de la TEDx Târgu Mureș. La evenimentul de la Brașov am participat în calitate de oaspete de onoare, la invitația Domnului Tibi Ruczui, curator TEDx Brașov, pe care l-am întâlnit prima dată la Târgu Mureș. Tema evenimentului a fost „Start with Why”, iar experiența a fost una extrem de plăcută. La Brașov doar am reflectat la finalul evenimentului asupra temei generale”, a adăugat psihologul.