Sâmbătă, FC Viitorul Constanța a câștigat în premieră titlul de campioană națională la fotbal, învingând echipa CFR Cluj cu 1-0. Echipa antrenată și patronată de către Gheorghe Hagi s-a bătut până în ultima etapă cu FCSB și Dinamo.
La câștigarea titlului a contribuit și bistrițeanul Cristian Ganea, care se află la această echipă de 2 ani. Fotbalistul este originar din localitatea Telciu și va împlini 25 de ani peste o săptămână. Titlul câștigat este pentru el cel mai frumos cadou pe care ar fi putut să-l primească.
Jucând pe postul de fundaș stânga, Cristian se face remarcat întotdeauna, dând dovadă de perseverență. Acesta are 76 de meciuri jucate în Liga 1, jucând și în UEFA Europa League.
Întrebat cât de greu i s-a părut de obținut acest campionat, Cristian ne spune:
„A fost un campionat foarte încărcat, cu multe meciuri și foarte multe ore petrecute pe terenul de fotbal. Stăteam și câte 5 ore pe zi la un singur antrenament doar. Nu mai vorbesc că aveam și câte 2 antrenamente pe zi, cam de 3 ori pe săptămână. În acele zile, ajungeam să muncim cam 8 ore pe terenul de fotbal. A fost greu, dar dacă muncești și te dedici 100% meseriei, poți avea reușite. Cât muncești, atât vei primi înapoi, asta e vorba regelui Hagi și are dreptate. Ne-a făcut și pe noi să gândim la fel, să învățam să dăm maximul la fiecare antrenament și așa au venit reușitele și câștigarea campionatului.”
Antrenat de cel care a fost numit „regele fotbalului românesc” , fotbalistul bistrițean consideră că acesta a avut un rol semnificativ în câștigarea acestui titlu. Cristian vede prezența acestuia vitală echipei.
„Pentru noi, este o motivație în plus faptul că ne antrenează regele fotbalului românesc. Este o mândrie pentru orice jucător român să fie antrenat de Gheorghe Hagi. Personal, mă bucur că am această ocazie. Am învățat multe lucruri noi de la dânsul. Fără prezența dânsului pe bancă, echipa nu ar fi reușit să ridice acest trofeu. A muncit foarte mult cu noi și noi am avut foarte mult de muncit cu dânsul. A adus spirit la echipă și a știut cum să ne facă să fim coezivi și să tragem cu toții în aceeași direcție. Am fost un grup foarte unit și cu mult talent și, pe lângă profesorul care a adus spirit echipei, acest aspect ne-a ajutat să devenim campioni”, a menționat Cristian.
Înainte să ajungă la Viitorul Constanța, Cristian a mai jucat la RDC Mallorca B, ASA Târgu Mureș, CSU Craiova, Săgeata Năvodari și FC Brașov. Petrecându-și mult timp în Spania, Cristian s-a întors în țară, progresând în activitatea fotbalistică.
„Nu mi-a trecut prin gând niciodată că pot ajunge să caștig un titlu atât de repde . M-am întors în țară cu ideea de a juca și de a prinde o echipă bună, dar nu m-am gândit că voi ajunge să caștig titlul, în România într-un timp atât de scurt . Mă bucur că am ales să joc la Viitorul și că, după 2 ani, am reușit să câștig campionatul . A fost și este un sentiment incredibil”, a spus Cristian.
La meciul care l-a făcut campion pe bistrițean a fost prezentă, împreună cu prietena acestuia, și mama lui,care a venit din Spania pentru acest meci. Cristian consideră că, pentru un fotbalist, susținerea morală din partea celor dragi reprezintă un aspect foarte important, acesta reușind să-l motiveze întotdeauna și să-i păstreze stima de sine crescută.
„Fotbalul este un sport foarte greu, cu momente frumoase, dar, în același timp, și cu momente foarte grele. Dacă nu ai persoane care să te susțină și care să creadă în tine, mereu poți să clachezi. Eu însă nu am dus lipsă de susținere. Mereu am avut fam ilia foarte aproape de mine. Mereu am avut-o pe prietena mea, care mă susține necondiționat și mereu am avut mulți prieteni care m-au încurajat. Pot spune că și eu am avut momentele mele proaste, ca orice jucător , dar, cu ajutorul și sfaturile lor, am ajuns să câștig un trofeu, așa că țin să le mulțumesc și să le promit că voi rămâne mereu la fel”, a adăugat fotbalistul.
Cristian țintește tot mai sus și, când vine vorba despre o posibilă convocare la Echipa Națională.
„Orice jucător visează să ajungă la Echipa Națională. Mă gândesc la Națională și știu că dacă muncesc și am reușite, într-o bună zi voi ajunge și acolo… acum sau peste 2 ,3 ani, asta nu știu. Vom vedea”, a încheiat el.