Un documentar despre România realizat de irlandezul Peter Hurley, alături Agerpres Video și suprinde călătoria sa prin România și întâniri cu oameni simbolici.
El se oprește și în localitatea Ardan, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, unde este prezentat un exemplu de organizare, în vederea valorificării laptelui ecologic din România(video momentul 1.08.14)
„Deși vacile pasc iarbă în care se află chiar și 170 de specii diferite de plante, din care, mai toate, medicinale, o parte din precesatorii de lapte îl importă din alte țări, ocolidn, de multe opri, fermierii locali“
„Dacă, în trecut, colectivizarea a lovit adânc gospodăriile țăranilor, acum lipsa viziunii și a organizării macină încet, dar sigur, resurse incredibile. Statisticile avertizează că trei gospodării se desființează într-o singură oră în România. “
Peter Hurley, irlandezul care s-a atașat în mod deosebit de tradițiile seculare ale românilor, ne surprinde cu un nou proiect. După ce a traversat România pe jos, în Postul Crăciunului, bizuindu-se doar pe ospitalitatea oamenilor, a fost impresionat de descoperirea unei lumi care păstrează, încă, tradiții arhaice. Despre această experiență a scris în cartea sa, „Drumul crucilor“, un drum care pornește din maramureș, trece prin Bistrița-Năsăud și ajunge la București.
Peter Hurley a inițiat un nou proiect: un documentar despre poveștile și misterele din estul Europei, iar primul episod este despre România. Obiectivul lui Peter este să realizeze o serie de cel puțin 6 episoade de 52 de minute fiecare, care explorează misterele, legendele, miturile și poveștile din sud-estul Europei.