Angi Cobuț și Nina Rus, ambele din Bistrița-Năsăud, rezistă cu fruntea sus la emisiunea Chefi la Cuțite de pe Antena 1. În ediția de marți seara s-au ales semifinaliștii acestui sezon și concurenții au avut de gătit deserturi sofisticate, cu fructe exotice.

În timp ce chef Scărlătescu a câştigat proba desertului şi merge cu toţi concurenţii în semifinala, Florin Dumitrescu își păstrează echipa, cu cei trei concurenți, iar Sorin Bontea merge mai departe cu doi concurenți.
Angi Cobuț a ajuns în semifinală, făcând parte din echipa mov a lui Cătălin Scărlătescu, care a gătit deserturi pe bază de ciocolată, acestea fiind degustate de un juriu format din adolescenți.

Nina Rus, a cărei echipă a intrat la duel, a gătit un desert pe bază de Pitaya (Fructul Dragonului), fruct asiatic, optând pentru un preparat cu blat fe fistic, cremă de banane aromatizată cu stafide hidratate în suc de portocale și sos de mango.

„Am asezonat fructul dragonului cu vanilie, l-am tăiat în diferite forme, mai ciudate“, a spus Nina.

 

SPUNE-TI PAREREA