Un drum lung și încă plin de noroi, o separă pe Viorica, o copilă sfioasă de 13 ani, de lumea „civilizată“ a copiilor care manevrează cu nonșalanță telefoane de ultimă generație și tablete. Acolo, în mijlocul naturii, pe lângă muncile în gospodărie, ea își deschide un caiet de linii și scrie versuri: despre trecerea timpului, despre frumusețea florilor, despre casa ei cu opt frați și chiar despre întâmplările din lume, cum ar fi incendiul din Colectiv sau atentatele de la Paris.

Viorica Ioana Homei este unul dintre nenumărații copii ai României care au de străbătut kilometri întregi pentru a ajunge la școală. Totuși, cu cât e mai greu, cu atât se străduieșe mai mult să țină pasul la învățătură și chiar să își dezvolte marea ei pasiune, scrisul. Copila a scris deja zeci de poezii și visul ei este să își vadă numele pe coperta unei cărți. Dar înainte de asta, își dorește măcar să poată ajunge la școală „în sat“ și, pe viitor, la un liceu bun.

Când am pornit în deal la Viorica, știam că o găsesc după 6 km din Telcișor, care este la aproximativ 7 km de Telciu. Iata-mă în Valea Seacă, vale de unde mai sunt  aproximativ 2 km până la casa Vioricăi. Urcând spre ea, am încercat să-mi răspund la întrebările legate de sursa ei de inspirație. Auzisem că fata scrie poezii și că stă în deal, dar nu știam și trebuia să aflu dacă dealul și minunățiile naturii sunt sursa ei de inspirație. Cum tot urcam, s-a deschis în fața mea o poiană, iar apoi iată și casa Vioricăi.  În curte, mama ei mă aștepta, deși era ocupata cu treburile gospodărești, căci familia Vioricăi are multe animale. Era doar mama acasă și cele două fete, Viorica și sora ei mai mică. Cei 5 băieți erau plecați cu treburile, cu oile, cele două fete mici erau prin casă, iar cea de-a treia soră este căsătorită și nu mai locuiește cu ei.

Așadar, Viorica  mai are încă 7 frați și locuiește în satul Telcișor, localitatea Telciu. Copila este în clasa a VII a la școala din Telcișor, dar își dorește foarte mult să se transfere la școala ”din sat”(din Telciu), cum spune ea. Deși străbate un drum de aproape 8 km până la școală, fata dă dovadă de ambiție și pasiune și își propune să ajungă să scrie tot mai multe poezii. Tânăra străbate zilnic un drum de 2 km pe jos, până în ”vale”, cum îi spune ea, de unde ia un microbus al școlii cu care merge 6 km.

„Până în clasa a II a, mergeam pe jos aproape 8 km. Nu exista microbusul școlii. Eram tot în întârziere și ajungeam mereu la jumătatea orei. Era greu pentru că eu mereu eram în urmă… trebuia să recuperez“, a precizat Viorica.

Tânăra are o mare pasiune pentru poezie, ea transpunând în versuri, încă din clasa a doua, tot ceea ce face ea, tot ceea ce fac frații ei. Deși are doar 13 ani, printre cele 75 de poezii, găsim transpuse în versuri și tragedia de la clubul Colectiv, dar și atentatele din Paris. Când vine vorba despre sursa de inspirație, Viorica ne spune că viața pe care o trăiește, familia, natura, micile sau marile întâmplări sunt cele care o îndeamnă să își aștearnă gândurile pe hârtie.

„Mă inspiră natura, mă inspiră tot, iar de scris, scriu, de obicei, seara sau când simt nevoia să mă exprim în scris. Eram odată pe câmp, mă plimbam și mă gândeam așa cum trece viața (apoi copila a oftat lung)… și mă gândeam și la moartea bunicului meu, dar și la moartea tatălui unei colege de clasă, care era tânăr. Când am ajuns acasă, am scris poezia «O dată copil ești»“, a spus Viorica.

Apoi a deschis unul dintre caietele în care scrie poezii și mi-a recitat, în picioare, poezia „O dată copil ești“. Timidă, dar totuși plină de sine, Viorica îmi accentua anumite versuri ale poeziei.

„Doar o dată copil ești/ Și-n suflet vei rămâne/ În suflet, nu în povești/ Copilăria-i cu tine. Bătrânețea te așteaptă/ Și tu cazi pe gânduri/ Că vine moartea nedreaptă/ Chiar de scrii mii de rânduri…/De-aș putea întoarce roata/ Să mai fiu copil o dată,/ Aș face ca mama și tata/ Să nu plece niciodată”, acestea sunt doar două strofe din poezia fetei de șapte strofe.

Deși a mai scris poezii pe care nici măcar nu le mai are, ea scriind, la început, pe ce apuca, prima ei poezie a fost „Trandafirul”, o poezie ce tratează floarea aceasta ca fiind cea mai frumoasă floare din grădină. Viorica a ținut să menționeze că a scris acestă poezie deoarece trandafirul este floarea ei preferată.

Dacă mi-a spus la început că o inspiră natura și tot ce o înconjoară, mi-a arătat așternute pe hârtie, scrise cu stiloul și poezii precum „Mama mea”, „Patru fete“, „Într-o casă cu opt frați”, poezii inspirate din viața de familie.

Cea mai emoționantă poezie inspirată din viața de familie este „Îngerul Ionuț Gabriel și sora lui Viorica”. Această poezie îi este dedicată fratelui ei geamăn, care a murit când ei aveau o lună.

„Am scris acestă poezie deoarece mă gândeam într-o seară cât de frumos ar fi fost să-l cunosc pe fratele meu. Avea doar o lună când a murit… avea niște probleme de sănătate”, a precizat Viorica.

Viorica este o fată foarte expresivă și încearcă să imprime un ton deosebit poeziei sale cu ajutorul semnelor de punctuație. Copila își dorește ca versurile ei să fie înțelese, deși încă nu folosește figuri de stil greu de înțeles, iar pentru aceasta, ea se exprimă în scris exact cum simte. Viața ei, însă, nu este foarte ușoară, acolo unde locuiește. Ea nu are acces la foarte multe cărți, nu își permite ore particulare și de tehnologie nici nu poate fi vorba.

Cele mai mari realizări ale ei sunt două volume collective de poezii unde aceasta, asemenea altor autori, are câteva poezii publicate. Volumele sunt „Ne cheamă cucul în zăvoi”, îngrijitor antologie: Voichița Pălăcean-Vereș” și „Frânturi de suflet“, Editura Napoca Nova. Deși publicarea poeziilor  a reprezentat pentru ea o realizare, acela a fost singurul moment în care a vrut să renunțe la poezie.

„I-au cerut domnii ăștia bani pentru una dintre cărți. Pe una a primit-o la premiu, iar pe alta am cumpărat-o. Nu era problemă că am cumpărat-o. Problema a fost că Viorica a început să plângă și să spună că ea nu mai scrie niciodată poezii pentru că ea nu are nicio realizare”, a precizat mama fetei.

Deși la finalul clasei a II a a mai avut un moment în care a spus că nu mai scrie, ea făcând pauză până în clasa a VI-a, mama Vioricăi a fost dezamăgită de decizia fetei și de sursa acesteia de descurajare, fapt pentru care femeia își propune să o ajute și să o susțină pe micuță pentru a-și vedea marele vis, acela de a-și publica propria carte de poezii, realizat.

„Îmi doresc extrem de mult să-mi public poziile într-o carte… o carte a mea, pe care să scrie jos numele meu. Dar pentru asta știu că trebuie să mai scriu și o să scriu”, a adăugat Viorica.

De asemenea, printre planurile Vioricăi se regăsesc și transferul la școala din localitatea Telciu, fata precizând că acolo are șanse mult mai mari să performeze, dar mai ales admiterea la Ւun liceu cu multă română din Năsăud”, după cum a și spus.

Am lăsat-o pe Viorica în deal, iar ea mi-a promis la plecare că va învăța atât de mult încât va ajunge la liceu în Năsăud. Totodată, ea mi-a promis că va scrie mereu și că va încerca să-și perfecționeze scrisul, reușind să aibă, de acum în colo, versuri fără greșeală și tot mai frumoase.

SPUNE-TI PAREREA