Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, va candida la președinția PNL Bistrița-Năsăud. Vasile Silași este singurul candidat care și-a anunțat intenția în cadrul unei conferințe de presă, alături de mai mulți membri marcanți ai PNL.
Vasile Silași a declarat că și-a depus oficial candidatura pentru alegerile din 22 aprilie în urma discuțiilor cu primarii liberali din județ.
„În urma discuției cu colegii primari, cu cei prezenți de față, domnul Tuță, domnul Eugen Curteanu, pentru binele partidului și pentru unitatea de care Partidul Național Liberal are nevoie în aceste momente, astăzi am hotărât să-mi depun candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Consider că acest partid poate aduna în jurul președintelui o echipă. În momentul de față, la PNL trebuie să existe o echipă care să conducă, să unească toate orgoliile din partid și să ne prezentăm în fața electoratului cu un mesaj de dreapta, să ducem ideea de liberalism conservator, să o expunem în fața electoratului, în special la micii întreprinzători, la profesiile liberale, la acel electorat care în luna decembrie a rămas acasă. Consider că avem o masă de votanți destul de importantă, dar acei votanți nu pot fi motivați să vină la vot decât dacă prezentăm un mesaj clar de dreapta, decât dacă prezentăm unitatea partidului. Consider că, în acest moment, în calitate și de primar, pot să adun în jurul meu o echipă, consider că PNL trebuie să se bazeze exclusiv pe primari, ei pot să reconstruiască partidul, pentru a deveni cel mai important de pe eșicherul politic. Asta îmi doresc la nivel județean”, a declarat Vasile Silași în cadrul unei conferințe de presă.
La conferința de presă, alături de Vasile Silași, au participat Gheorghe Tuță, Eugen Curteanu și primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan.
„Mă aflu aici, împreună cu domnul Silași și cu colegii mei, în primul rând din spirit de solidaritate. Domnul Silași și-a asumat o responsabilitate deosebită. Mă bucur că își anunță candidatura la modul acesta transparent și cred că este firesc pentru oricare dintre membri PNL să îți exprime candidatura în acest mod. Din discuțiile pe care le-am avut la nivelul partidului, toată lumea este de părere că PNL are nevoie de o echipă, coeziunea să se manifeste la nivelul real. Eu am convingerea că domnul primar Vasile Silași poate să aducă acest spirit de echipă și de coeziune”, a declarat Gheorghe Tuță.
„Candidatura colegului și prietenului nostru Vasile Silași e onorantă pentru partid, pentru că se implică un primar al Partidului Național Liberal în cursa electorală și ieșim un pic din logica vioara întâi să fie cei care dețin funcții la nivel central. Lucrul acesta mă bucură”, a declarat Eugen Curteanu.
„Eu cred că primarul Vasile Silași, cu echipa care se va alege la conferința județeană, va fi în stare să îi pună să tragă partidul în aceiași direcție. Organizația de la Nușeni îl susține, pentru că a avut curajul să candideze”, a declarat primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan.
Vasile Silași a spus că a discutat cu toți primarii Partidului Național Liberal și că aceștia îl vor susține în competiția internă. Primarul comunei Chiochiș este singurul liberal care și-a anunțat până acum candidatura în cadrul unei conferințe de presă. Actualul președinte interimar, Robert Sighiartău, a anunțat că va candida printr-o postare pe Facebook.
Conferința județeană de alegeri a PNL Bistrița-Năsăud va avea loc în data de 22 aprilie. Vor participa aproximativ 400 de liberali din județ.