Campania „ÎNCOTRO?…DĂ ŞANSĂ VIEŢII!”, demarată printr-un parteneriat între poliție, pompieri și reprezentanți ai ambulanței, a ajuns astăzi la final. Reprezentanții IPJ, ISU, SMURD și SAJ au format o caravană și s-au deplasat azi pe straseul Bistrița-Tihuța, în cadrul unei acțiuni menite să atragă atenția participanților la trafic asupra pericolelor de pe șosele și a importanței respectării unor norme de circulație.
Din această săptămână, toate ieșirile din județul nostru sunt marcate cu panouri inscripționate cu mesaje amuzante, șocante, sau pur și simplu interesante. De asemenea, au fost instalate panouri care atrag atenția asupra celor mai frecvente cauze generatoare de accidente rutiere. Șapte astfel de panouri sunt instalate pe drumuri naționale, iar patru pe drumuri județene sau în zone cu trafic aglomerat.

Cu ocazia amplasării acestor panouri, caravana ”Încotro?… Dă șansă vieții!”, formată din motocicleta de la rutieră, autospecială cu radar, autospeciale MAI ale ISU ”Bistrița” și ambulanțe SMURD și SAJ, menită să atragă atenția participanților la traficul rutier, a parcurs traseul Bistrița – Tihuța. Pe traseu, pompierii, personalul și voluntari ai Serviciului Județean de Ambulanță și polițiștii au distribuit materiale preventive în zonele în care au fost amplasate două dintre panouri. Activități similare au avut loc în localitățile Sigmir, Șintereag și Beclean.

În zona Castelului Dracula a fost amplasat un panou preventiv, specific județului nostru. Conceptul aparține unei tinere de 16 ani, elevă a Liceului de Arte, care s-a implicat în demersul nostru preventiv. Mulțumim, Iris pentru originalitate și implicare, suntem siguri că va avea efectul scontat!
***
Campania de informare şi conştientizare „Încotro?…Dă şansă vieţii!” este un proiect demarat la nivel județean de către Inspectoratul de Poliţie judeţean Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al Județului Bistrița-Năsăud și implementat cu sprijinul Autorității pentru Ordine Publică Bistrița-Năsăud.

Acest proiect a fost gândit în așa fel încât să implice toate instituțiile județene, în funcție de competența fiecăruia. Astfel, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, Autoritatea Rutieră Română -Agenția Bistrița, Serviciul Județean de Ambulanță, Secția Drumuri Naționale-filiala Bistrița și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, am desfășurat activități care se adresează tuturor categoriilor de participanți la trafic.

Scopul aceste campanii a fost creşterea nivelului de informare al conducătorilor auto, pietoni sau simpli pasageri, în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea regulilor de circulație și responsabilizarea acestora cu privire la consecințe și riscurile la care se expun.
Modalitățile de implementare a proiectului l-au făcut inedit, astfel că:

 Peste 20.000 de conducători auto au primit de la polițiști, pompieri, sau voluntari, materiale suport ale campaniei (brelocuri, raclete, odorizante, flyerele cu recomandări) în timp ce au auzit mesajul ” vă mulțumim că ați adoptat o atitudine preventivă în trafic, că respectați regulile de circulație sau că purtați centura! Drum Bun!”

 Peste 5.000 de copii au învățat principalele semne și reguli de circulație de pe orarele pe care le-au primit, semnele de carte și broșurile. Toate au avut mesaje adaptate vârstei lor, iar activitățile în care au fost implicați elevii au fost întotdeauna inedite, antrenante, de neuitat.

 Pietoni din tot județul au primit sfaturi preventive însoțite de cartonașe galbene, toate menite să-i conștientizeze cu privire la riscurile la care se expun atunci când traversează prin locuri nepermise.

 Conducătorilor auto din mai multe localități li s-a atras atenția asupra consecințelor deosebit de grave pe care le au accidentele, cu ajutorul unei caravane formată dintr-un autoturism avariat, cosmetizat, aflat pe o platformă, autospeciale de poliție, pompieri, descarcerare și ambulanță.

 Elevii au văzut, chiar în curtea școlilor la care învăță, caravana campaniei, exerciții de descarcerare, intervenție la fața locului a polițiștilor și a personalului de prim-ajutor. Au învățat manevre de resuscitare și cum să acorde primul ajutor.

 Oameni de toate vârstele, au vizionat la cinema Dacia, spotul campaniei „ÎNCOTRO?…DĂ ŞANSĂ VIEŢII!”, spot care este făcut din frânturi de accidente grave, petrecute în județul nostru. Cu ocazia lansării spotului, sute de persoane au primit pliante preventive, brelocuri și semne de carte.

 Copii, cu vârste cuprinse între 6 ani și 8 ani, au fost îngerași care le-au atras atenția conducătorilor auto să fie mai atenți, mai prudenți în zona trecerilor pentru pietoni din vecinătatea școlilor.

 Peste 100 de lampioane cu mesaje preventive, cu nume, cu doruri, s-au înălțat la cer pentru a comemora victimele din accidente de circulație.
Zeci de mii de oameni din județul nostru și-au pus deja întrebarea „ÎNCOTRO?”…și au primit răspunsul ”DĂ ŞANSĂ VIEŢII!”
MULȚUMIM TUTUROR PENTRU IMPLICARE!

SPUNE-TI PAREREA