Două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj au identificate de polițiști.

La data de 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat, de 51 ani, din Bretea, bănuit că în cursul anului 2015, ar fi capturat din mediul silvic, un exemplar din specia căprior (mascul), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat în curtea unui imobil, din Bretea.

În momentul capturării, bărbatul nu deținea permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru specia respectivă.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au mai identificat o femeie, de 26 ani, din Căianu Mic, bănuită că în cursul anului 2015 ar fi capturat din mediul silvic un exemplar din specia căprior (femelă), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat la locuința sa, fără a deține în acea perioadă permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru această specie.

Exemplarele din specia căprior au fost predate gestionarului fondului cinegetic.

În ambele cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.

SPUNE-TI PAREREA