Senatorul PSD din Bistrița-Năsăud, Ioan Deneș, a intrat în atenția presei naționale după ce a făcut o serie de afirmații cu referire la persoanele cu orientări homosexuale.

El a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre libertatea persoanelor de același sex de a-și manifesta orientarea sexuală în public.

„În momentul în care dorești să externalizezi acest comportament, pe care eu îl consider că îmi încalcă libertatea mea, libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul și să mă întrebe copilul care este familia normală, cea pe care o vede acasă și în care l-am crescut sau aia pe care o vede pe stradă, aici este… (…) Când o să apară lege, eu respect legea. Dacă nu o să apară, nu au voie să facă acest lucru, pentru că nu este lege, e simplu”, a spus Deneș, fiind citat de hotnews.ro.

El a criticat inițiativa de a acorda persoanelor gay facilitatea parteneriatului civil. „De fapt, prin această rezolvare a unei probleme care, mă rog, se poate analiza, de fapt doresc să legalizeze acele conviețuiri, concubinaje, de fapt, între persoane de același sex. Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetățean nu-mi lezeaza libertatea mea, are dreptul să facă ce dorește dumnealui. Dar în momentul în care îmi lezeaza mie libertatea, atunci avem o problemă. Și aici vreau să vă spun foarte tranșant: de fapt dumnealor doresc ca drepturile pe care le are un cuplu de același sex să fie drepturile lor și să fie apărați ca și o familie în sensul pe care îl înțelegem noi până acum. Adică să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă”, a mai afirmat Deneș.

SPUNE-TI PAREREA