Tibi Ușeriu a vorbit, în această seară, live pe Facebook despre Maratonul Arctic Ultra, competiție pe care a câștigat-o recent.

Interviul a fost făcut de jurnalistul Marius Cosmeanu, producția video fiind asigurată Facultatea de Teatru şi Televiziune.

Cele mai importante declarații ale lui Tibi Ușeriu:

– Prima dată a fost un pulovăr premiul cel mare și o cană de gheață. La fel a fost și anul acesta, doar că pulovărul s-a transformat într-o geacă. Pentru mine e un câștig foarte mare, sufletește sunt împăcat în totalitate cu această competiție. Cred că peste 20 de ani o să-mi dau seama mai bine ce am realizat.

– Prima dată când am fost acolo m-a costat cam 15.000 de euro. Anul acesta m-a costat mai puțin, pentru că aveam sania, aveam echipament. Costă drumul, cazarea. Majoritatea care merg acolo nu își finanțează concursul din banii lor.
– Eu până anul trecut nu mi-am dat seama cum poate fi la o temperatură de minus 40 de grade. M-am întrebat la început cum te pregătești. Legi o sanie de tine și te pregătești? Cu echipament, sania a avut anul acesta peste 40 de kilograme. Este foarte greu să te antrenezi. În congelatorul nostru de acasă sunt minus 20 de grade. Ce faci? Stai în congelator? Cred că pregătirea e în mintea ta, trebuie să dezvolți un simț de supraviețuire.

Au fost câteva situații în care am intrat în panică, nu știam ce să mai fac. Alergam în jurul saniei, luam un lucru din sanie… M-am oprit pentru că nu mai știam ce să fac, aveam degerături la picioare. Am plecat la minus 30 de grade. Au fost doi care au abandonat cursa înainte de a pleca, nu au mai plecat când au văzut ce temperatură era.

Tășuleasa Social e familia mea. Mulți cred că Tășuleasa încearcă să tragă foloasele de pe mine, dar e greșit. Tășuleasa Social e mai mult decât familia mea.

Sunt destul de matinal, mă trezesc devreme, am două antrenamente pe zi, unde alerg între 3 și 4 ore, înainte de competiție. Dacă nu e înainte de competiție, alerg de 3-4 ori pe săptămână. Cred că sunt mai sensibil decât mulți, sunt sensibil mai ales la dureri. Cred că e un clișeu, dacă un om face ceva mai deosebit sau ceva la care mulți visează e văzut un super-erou. Nu e așa, sunt ore de alergat. Eu i-aș îndruma să facă ce își doresc, să își îndeplinească visele. Cine crede că se pune seara în pat și dimineața ajunge alergător sau doctorand, se înșeală. Eu am văzut că pot să inspir. S-au creat și grupuri, sunt oameni care s-au apucat să alerge din cauza mea. Asta mă bucură foarte mult.

Urșii polari erau foarte departe de traseu. În urmă cu 4 ani de zile, un concurent a apăsat butonul verde și a zis că e atacat de ursul polar. Erau halucinații. Poți fi atacat de orice, dar sunt numai niște închipuiri ale minții tale. Urșii polari sunt la aproximativ 600 de kilometri de traseul pe unde trecem noi.

Volumul doi al cărții nu cred că o să mai apară într-o astfel de conjunctură. Este un trecut pe care eu mi l-am asumat. În urmă cu 20 de ani făceam furturi, găinării, până la jafuri armate, de la bijuterii și până la oameni care transportau bani la bănci. Am executat 9 ani de detenție, mi-am plătit cu vârf și îndesat ceea ce am făcut. Nu am lucrat pentru mafie, am lucrat pentru un om care avea legătură cu mafia, l-am păzit, îi păzeam familia, copiii, nevasta, era politician și avea legături cu mafia sârbească. Eu nu am avut legături cu mafia sârbească. 

S-a spus că alerg pentru că îmi place să îmi provoc durere. Eu cred că ar fi mai simplu, aș lua un ciocan și mi-aș da peste degete și aș pune pe youtube. Nu ar fi nevoie să merg până acolo ca să îmi provoc durere. M-am dus să mai particip o dată pentru liniștea mea.

Anul trecut am mers pe partea vegetariană, anul acesta nu. Am avut brânză și o carne crudă și mai sărată, cu proteine și grăsime, batoane proteice, apă. E mai greu să bei și să mânânci la un astfel de maraton, mai ales noaptea când ai scos o bucată de brânză și a înghețat. Tot timpul stai acoperit, ai trei măști. Dacă nu erai atent, efectiv îți îngheța ochiul, nu mai puteai să-l deschizi și să-l închizi.

La fiecare punct de control încercam să-mi pansez degetele, degerăturile. La ultimul punct de control, eram umflat destul de tare, infecția era deasupra genunchiului. Mi s-a sugerat să mă opresc, pentru că mai erau 20 de ore. Eu nu am cântărit deloc, pentru că nu mă gândeam să mă opresc. Nu simțeam durere, nu simt durere decât după competiție. Am zis că și dacă mă duc încet ajung până la final, pentru că aveam o distanță de 40 de kilometri față de următorul concurent. Am schimbat strategia, am zis să mă duc mai repede. Concurenții aleargă pe prima porțiune a traseului, pentru că acolo urci, cobori, urci, cobori, dar când ajungi pe plat și tragi o sanie de 40 de km e mai mult decât ai alerga cu 10 kilometri la oră.

Nu cred că cineva se duce acolo să moară. Dacă se întâmplă ceva, te îngropi în zăpadă și aștepți. Cred că sunt minime șansele să mori.

Cea mai mare temperatură pe care am prins-o a fost de minus 20 de grade. Anul acesta m-am oprit, m-am pus jos pe sanie, mi-am făcut o cafea și m-am uitat la aurola boreală până am înghețat de frig. 

Am bilet de voie de două ore de la spitalul de recuperare pentru acest interviu. Am un program de recuperare de câteva zile. Rănile sunt superficiale, nu am nicio problemă gravă. De data asta cred că o să mă recuperez mult mai repede decât anul trecut. Am slăbit în jur de 4 kilograme, pentru că m-am dus pe consum de grăsimi și proteine. 

 

 

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA