Un accident a avut loc în această după-amiază în localitatea Buduș, comuna Budacu de Jos, din Bistrița-Năsăud. O femeie de 58 de ani a căzut în apă, de pe un pod de circa 3-4 metri, suferind leziuni grave în zona capului. Femeia a fost salvată, până la sosirea unui echipaj SMURD, de către un elev la școala de poliție, care se afla în zonă și i-a acordat primul ajutor.

„Un viitor polițist a dat dovadă de prezență de spirit și curaj!
Sâmbătă după-masă, în jurul orei 17.00, un apel pe numărul unic de urgență 112 a anunțat dispeceratul integrat ISU – SAJ despre faptul că, pe raza localității Buduș, o femeie în vârstă de 58 de ani căzut în albia unui pârâu, la o adâncime de cca. 3 – 4 m. Au fost alocate, de urgență, un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Judetean Bistrita-Nasaud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Până la sosirea echipajelor medicale, un tânăr viitor polițist, Andrei Moldovan, elev în anul 2 la Școala de Agenți din Cluj Napoca, aflat în practică în localitatea de domiciliu, a dat dovadă de prezență de spirit și curaj. Acesta locuiește la aproximativ 50 de m față de locul incidentului și imediat ce a ajuns lângă femeie a început să îi facă masaj cardiac până la sosirea echipajelor medicale care au preluat victima. După câteva minute, femeia a fost scoasă din stop cardiorespirator și transportată de către echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU SMURD pentru investigații medicale.
Felicitări, Andrei! Avem convingerea că vei fi un adevărat profesionist!“, a relatat ISU Bistrița.

Foto: ISU Bistrița

SPUNE-TI PAREREA