Deputatul PSD, Daniel Suciu, a avut o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Petre Daea. A discutat despre ajutorul minimis pentru solariile de tomate, după ce, anterior, Daniel Suciu a avut mai multe discuții cu fermieri din Bsitrița-Năsăud.

“Oamenii îți spun ce îi preocupă și la cabinetul parlamentar, și în vârful dealului, la fel în grajd. După discuțiile avute sâmbătă în Lunca, l-am vizitat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea. M-am interesat de aplicanții pentru ajutorul minimis pentru solariile de tomate, din cei 5074 de aplicanți înregistrați până ieri, 25 sunt din județul nostru, alți 34 fiind în discuții. Pentru că problema lânii este una acută, cum mi-a explicat și fermierul din Lunca, ministrul mi-a confirmat că după constituirea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții urmează cele două mari proiecte ce se vor derula în domeniul agriculturii: centre de procesare legume și fructe și unități de colectare lână și piei. Sâmbătă ne vedem în altă localitate”, a scris Daniel Suciu pe Facebook.

suciu3 suciu2 suciu

SPUNE-TI PAREREA