La data de 31 martie, expiră abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile Andrei Mureşanu, Aleea Heniu, Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Cerbului, Năsăudului, Petre Ispirescu şi Zorelelor.

„Prin urmare, în conformitate cu art. 51 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 31/29.03.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la expirarea perioadei de valabilitate a abonamentelor de parcare tip reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent”, transmite Primăria Bistrița.

Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, utilizatorul locului de parcare se va prezenta la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Şincai nr. 2 în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz.

În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent locului de parcare până la data de 10.04.2017, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuţei se va achita taxa de 50 de lei.

IMPORTANT:
– în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare;
– în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil, este necesară comunicarea celui actual.

SPUNE-TI PAREREA