Ciprian Sălăgean a descoperit buddhismul în urma unor experiențe sufletești dureroase și a continuat să practice această religie, diferită de tot ceea ce cunoștea el până atunci în domeniul inițierii spirituale. În luna noiembrie a anului trecut, Ciprian Sălăgean a deschis la Bistrița un „dojo zen“, un loc în care se practică mediația. Cum a fost inițiat în tainele buddhismului, de ce a ales această cale și cum este primită dosctrina sa la Bistrița, aflați în interviul ce urmează.

  1. Cum a apărut interesul tău spre Zen și budism?

Ca să răspund la întrebarea asta aș putea scrie o carte, dar totuși o să încerc să mă limitez la momentele esențiale. Totul a început, cred, de la o statuie, de la imaginea lui Buddha în meditație. Nu știu exact când am văzut-o pentru prima oară, în ce împrejurare și cu siguranță la acel moment nu am realizat ce impact are asupra mea. Nici nu îmi aduc aminte să mă fi gândit vreodată ce vrea să reprezinte și care e povestea din spatele ei, până în anul 2005, când am avut primul contact propriu-zis cu buddhismul. Eram căsătorit, aveam un fiu, dar căsnicia mergea foarte prost și a trebuit să ne despărțim. Separarea de fiul meu, cu care îmi petrecusem până la acel moment tot timpul (fiind în concediu de îngrijire al copilului) a fost extrem de dureroasă. Ca să îmi umplu timpul, într-o zi mi-am instalat pe calculator versiunea off-line a enciclopediei Encarta. După ce am „răsfoit” câteva subiecte ce mă interesau la acea vreme, m-am gândit să caut ceva despre care nu știu absolut nimic. Și primul lucru care mi-a venit în minte a fost buddhismul. Cum spuneam mai devreme, singurul lucru pe care îl știam despre el era că au statuile astea cu un bărbat ce stă în meditație, însă nimic altceva. Orice prezentare a buddhismului începe cu enunțarea doctrinei Celor Patru Adevăruri Nobile. Primul dintre ele este Adevărul Suferinței: nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala, moartea (…) despărțirea de lucrurile plăcute e suferință, asocierea cu lucrurile neplăcute e suferință. Am fost foarte surprins să descopăr o religie care este fundamentată pe un lucru atât de comun, dar cel puțin pentru mine, în acel moment, subiectul era extrem de actual. În general te aștepți de la o religie să înceapă cu grația divină, cu o poveste în care eroul mitologic creează lumea, etc. Doctrina buddhistă continuă apoi cu adevărul despre originea suferinței – atașamentul, încetarea suferinței – prin renunțarea la atașament și prezentarea metodei de antrenament prin care se ajunge la acest deziderat. Deci cam ăsta a fost începutul interesului meu pentru buddhism. Am căutat pe internet să văd dacă există buddhiști în România și am găsit un grup Yahoo pe tema asta. Erau mulți indivizi care își dădeau cu părerea și discutau în contradictoriu, pentru că, la fel cum există mai multe secte creștine și buddhiștii sunt de mai multe feluri. Totuși am legat câteva prietenii care au rezistat până în prezent.

2. Povestește-ne traseul pe care l-ai parcurs până la deschiderea dojo-ului din Bistrita.

Preocupările mele legate de studiul buddhismului au încetat la un moment dat, după ce eu și soția mea am hotărât să încercăm să ne salvăm căsnicia, și au trebuit să treacă câțiva ani până să îmi aduc aminte de ele. Până la urmă lucrurile au mers prost și am divorțat, iar în încercarea mea de a îmi culege viața de pe jos am uitat cu totul de buddhism. Abia în anul 2008 pot spune că am început cu adevărat să practic buddhismul, când am realizat că suferința mea atinsese cote alarmante. Atunci mi-am adus aminte de el, am căutat instrucțiuni despre mediație și am început să practic zilnic, acasă.

În 2010, unul din prietenii mei buddhiști de pe internet mi-a oferit șansa de a participa la o conferință internațională în Thailanda sponsorizată de Organizația Națiunilor Unite în parteneriat cu o universitate thailandeză. M-am întors plin de entuziasm și împreună cu un prieten din Iași și unul din Turda am înființat Asociația Buddhistă Theravada din România (buddhismul Theravada face parte din sectele vechiului buddhism) Nu aveam nicio calitate, nicio calificare să facem asta, dar eram convinși că vom întâlni suficienți entuziaști pentru a pune bazele unei comunități care mai apoi să poată invita călugări buddhiști și poate chiar să susțină un centru buddhist cu călugări rezidenți. Ni se părea că buddhismul este foarte potrivit vremurilor noastre, date fiind afinitățile sale cu știința și psihologia și mai ales având în vedere faptul că nu este o religie teistă.  Însă numărul entuziaștilor nu a fost deloc mare și fiecare dintre ei avea propriul său plan și proiect. Am reușit să câștigăm încă doi membri din București, și mulțumită lor asociația a reușit să organizeze câteva seminarii de meditație cu instructori calificați.

Cu cei de la Mokusho Zen House m-am întâlnit în anul 2012, la Cluj, unde cineva i-a invitat să țină o zi  de zazen (meditație zen), adică o introducere în practica zen. Apoi am plecat la templul din București, la o perioadă de practică intensivă, unde l-am cunoscut pe maestrul Myoken și am început să practic sub îndrumarea lui. Practica, adică meditația, mi se părea ok, dar doctrina zen mi se părea o adevărată erezie. Citisem până atunci o grămadă de cărți despre vechiul buddhism, cel istoric și credeam că știu exact despre ce este vorba, însă așa-zisa mea cunoaștere era doar una intelectuală. Pe scurt, aveam capul plin de prostii. Se spune că zenul se transmite de la inimă la inimă, dar ca să ajungă la inima mea avea nevoie să perforeze un strat gros de aroganță și prejudecăți. A fost un proces dureros, însă ceva mă făcea să mă întorc acolo ori de câte ori se ivea ocazia. Maestrul Myoken face parte din linia de transmisie a zenului Soto și este discipolul lui Mokusho Zeisler și Taisen Deshimaru, cel din urmă fiind cel care a adus practica zen în Europa. În prezent, trăiește în Budapesta și din anul 1992 ține sesshinuri și conferințe în România și Europa de est. În anul 2014, în Ungaria, am primit de la maestrul Myoken ordinația de bodhisattva, devenind astfel în mod oficial discipolul său, iar anul trecut am fost ordinat călugăr.

Nu vreau să creez vreo confuzie. A fi călugăr zen nu înseamnă același lucru cu a fi călugăr catolic, ortodox, sau chiar cu a fi călugăr buddhist Theravada. Am serviciu, soție, nu trăiesc într-o mănăstire. Îndatoririle unui călugăr zen, ne spunea maestrul Myoken, sunt să își radă capul, să poarte kesa (roba de călugăr), să facă în fiecare zi zazen într-un dojo și să participe la toate sesshinurile (perioadele de practică intensivă) ale comunității. Zazenul trebuie să fie pe primul loc. Dacă nevasta e de acord cu asta poți să te însori. Dacă îți poți aranja concediile ca să poți participa la sesshinuri, poți avea serviciu. Iar dacă nu există un dojo în orașul în care locuiești trebuie să deschizi unul. Așa a apărut dojo-ul din Bistrița.

 3. Cine poate participa la întâlnirile voastre și cum se desfășoară ele?

 Oricine este sincer interesat poate veni să practice zazen în dojo. Nu există nicio restricție referitoare la vârstă, sex, religie, orientare sexuală, cultură, inteligență etc. Singura condiție e să respecți regulile dojoului, care nu sunt cu mult diferite de regulile de conduită ale oricărei case și să ai dorința sinceră de a practica Calea zen. În dojo trebuie să renunțăm la preferințele noastre. Facem toți același lucru, împreună, în maniera în care se fac lucrurile în școala noastră zen. Dacă ești de acord cu asta, ești bine-venit.

4. Crezi ca ți se vor alătura bistrițenii pe drumul pe care l-ai deschis?

Poate câțiva, cu siguranță nu foarte mulți, poate niciunul. Deocamdată am avut câțiva vizitatori. În general toată lumea dorește să facă mai mult din ce îi place și dacă se poate deloc din ce nu-i place, puțini sunt dispuși să arunce o privire dincolo de asta. Zenul nu ține cont de preferințele noastre, de aceea nu cred că o să fie foarte popular. Să discutăm despre zen, asta e posibil să placă. Dar zenul fără practică, fără zazen, nu e zen. Ce înseamnă o viață bine trăită? Să muncești ca să cumperi câteva clipe de plăcere sau de uitare?

5. Ai simțit opoziție sau șicanări din partea cultelor religioase?Dar din partea autorităților?

 Deocamdată nu. E drept că odată, când am organizat o zi de zazen am lipit niște afișe, iar în ziua următoare am văzut că erau rupte. Dar nu știu cine anume a fost deranjat de ele. Oricum, zenul e o prezență discretă la noi în oraș.

6. Care sunt principiile pe care se bazează filosofia Zen?

În primul rând, trebuie să lămuresc un aspect: cei care doresc să cunoască zenul trebuie să îl studieze cu un maestru. Faptul că am deschis un dojo la Bistrița nu înseamnă că sunt calificat să îi învăț pe alții ce este zenul. Eu pot să fac o introducere în practică și dacă există doritori pot invita la Bistrița  pe unul din maeștrii tradiției noastre. De asemenea, o introducere prealabilă e recomandată înainte de a participa la un sesshin. Zenul nu se învață decât prin practică. Desigur, aș putea exemplifica câteva dintre lucrurile care stau la baza practicii. La o introducere în practică, în primul rând se arată postura. Acesta este baza: postura corectă. Din postura corectă decurge respirația corectă și deoarece corpul și mintea noastră nu sunt două entități separate, din cele două decurge atitudinea mentală corectă. Este foarte important să nu încercăm să dobândim ceva, vreo stare specială. Această atitudine este numită mushotoku, spiritul non-profit. A face zazen înseamnă doar a sta așezat. Nu facem zazen ca să realizăm ceva, că să avem satori (iluminare). Practica însăși este satori, realizarea ultimă. Acesta este un lucru greu de digerat, pentru că atunci când începi să practici nu ți se pare deloc că e așa. Mintea îți aleargă în toate direcțiile, te dor genunchii și poți găsi o grămadă de lucruri mai bune pe care le-ai fi putut face în timpul ăla. Cu toate astea nu există zazen bun și zazen rău. Maestrul Kodo Sawaki (unul dintre cei mai reputați maeștrii japonezi moderni) spunea că zazenul nu folosește la nimic. Cu toate astea, meritele lui sunt incomensurabile. Zazenul nu e o unealtă. Afirmația că iubirea ne îmbogățește viața cred că poate fi acceptată de majoritatea dintre noi ca adevărată. Dar dacă spunem că iubim pentru că vrem care viața noastră să fie mai bogată, oare iubirea mai e iubire?

7. Hai să adăugăm aici,în completare și lucruri pe care nu le-am atins eu în întrebările cu care „am venit de-acasă”…

Zenul e simplu, doar mințile noastre sunt complicate. Așa că probabil e mai bine să mă opresc aici înainte să devină și mai complicate.

Pentru cei interesați, dojoul se află pe strada Libertății 41, peste drum de Fabrica de oțet. Pentru mai multe informații, pot fi contactat prin intermediul paginii de facebook https://www.facebook.com/mokushozenbistrita/

1 COMENTARIU

  1. Magnific! Sunteți un mare căutător…
    Așa se întâmpla mereu, pentru a cauta , oamenii trebuie sa ajungă la disperare…fără disperare ei nu vor începe căutarea…
    S- auzim numai de bine!!!

Lasă un răspuns la Gabrielle Cellini Renunta