Drumul Județean 171, care străbate comuna Căianu Mic va fi modernizat în anul 2017. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

“Pentru noi, oamenii din comuna Căianu Mic, acest drum reprezintă o legătură mai bună cu restul județului și posibilitatea de a atrage și mai multe proiecte europene și investitori în zonă. Doresc pe această cale să mulțumesc președintelui Consiliului Județean, domnul Emil-Radu Moldovan, care și-a ținut cuvântul și a fost mereu alături de comuna noastră și de întreaga vale”, spune primarul comunei, Paul Ştir.

Drumul modernizat va străbate întreaga vale începând din comuna Uriu, trecând prin comuna Căianu Mic, comuna Spermezeu și până la ieșirea din Târlișua. În acest fel se va realiza o scurtătură pentru cei care vor să ajungă mai repede în județul Maramureș.

“Noi, ne pregătim pentru numărul mai mare de vizitatori în comună și pentru îmbunătățirea confortului local, prin realizarea mai multor investiții în dezvoltarea infrastructurii locale, astfel că avem în derulare proiecte de dezvoltare în domenii prioritare, cum ar fi: infrastructură rutieră, infrastructură apă-canal, infrastructură rețele electrice și iluminat public, educație, cultură, sănătate, sport, precum și alte proiecte pe care le vom considera necesare și oportune pentru comuna noastră. Comuna Căianu Mic se află în plin proces de modernizare și avem sprijin din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, reprezentat de domnul Emil-Radu Moldovan în calitate de președinte și a Guvernului României”, mai spune Paul Știr.

SPUNE-TI PAREREA