foto: turnulsfatului.ro

Indiferent de pregătirea intelectuală, de educație, de gradul de evoluție spirituală sau orice alt aspect, în momentul în care avem copii, tentația de a-i pune în evidență, în raport cu noi înșine, este irezistibilă.
Vrem să arătăm lumii că avem copii frumoși, că ei sunt marea noastră realizare, că îi educăm cum trebuie, că îi îmbrăcăm frumos, le dăm mâncare sănătoasă, le facem cadouri scumpe sau deștepte, îi încurajăm să fie creativi, îi dezvoltăm emoțional, îi ducem la patinoar sau cu bicicleta, îi purtăm prin parcuri de distracții sau la mare. Vrem să arătăm cât de fericiți suntem că îi avem, că e ziua lor, că intră la școală, că au o serbare, că au împlinit 18 ani, că au absolvit facultatea…
Oricine am fi, până la urmă scopul nostru este același: ne folosim copiii, subtil, pentru că vrem să ne confirmăm poziția și identitatea în societate. Ceilalți vor vedea că suntem oameni buni, ne iubim copiii, îi creștem cum se cuvine și, unii dintre noi, avem și posibilități deosebite în acest sens, fie din punct de vedere financiar, fie intelectual. Sperăm că vom fi admirați sau, cine știe, chiar invidiați…
Dacă vorbim de rețele de socializare, cred că foarte puțini dintre noi pot să spună că nu și-au pus niciodată o poză cu copilul, cu scopul de a stârni admirația prietenilor, rudelor sau poate chiar a necunoscuților…
Mai ales pentru oamenii care nu au o viață activă și nu se afirmă în vreun domeniu anume, preocuparea de a-și etala copiii, de la venirea pe lume și până la prima linguriță de mâncare este una obsesivă. Unii merg chiar mai departe cu expunerea copiilor, silindu-i la fotografii în diverse ipostaze care îi amuză sau le captează atenția celorlați. Desigur, unii merg mult prea departe și de aici există niște legi privind protecția copilului. Dar unde este limita și cine o stabilește?

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este una foarte amplă și cuprinde o mulțime de articole care, în mare parte, pot fi interpretate.
Articolul de care s-au agățat unii pentru a denunța părinții care și-au dus copiii cu ei la proteste și i-au încurajat să poarte anumite pancarte cu mesaje anti-guvern sună în felul următor:„Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice“.
Revenind la ceea ce am expus în primele rânduri, am putea trage concluzia că mulți dintre noi ne folosim copiii destul de des pentru a atrage „avantaje personale“.

Gestul acestor părinți care au ales să transmită un mesaj guvernanților, prin intermediul copiilor, este discutabil. Eu, ca părinte, nu aș recurge la această idee. Consider că politica, modul de guvernare și problema corupției sunt probleme de adulți și aș prefera să îmi transmit mesajul prin altfel de argumente, fără a recurge la stratageme emoționale în care să îmi implic copiii. E destul de ușor să ajungi la concluzia că unii părinți și-au folosit copiii cu scopul de a influența deciziile autorităților publice cu privire la modificarea Codului Penal și că, prin urmare, trebuie pedepsiți.

Pe de altă parte, mai există și alte raționamente. Probabil, acești părinți din România au simțit nevoia să atragă atenția guvernanților că există o nouă generație pe care ei se străduiesc să o crească în spiritul corectitudinii și a bunei cuviințe și că vor puțin respect pentru asta.
De asemenea, e normal ca atunci când tu ai anumite principii, să vrei să le transmiți și copiilor tăi și nimeni nu te poate judeca pentru asta. Vei dori să le transmiți gusturile și preferințele tale în materie de muzică, îmbrăcăminte, vei dori să creadă în valorile tale religioase, umane și, de ce nu, politice.
Până la urmă, cred că fiecare părinte își poate face, dacă dorește, propriile probleme de conștiință în cazul în care simte că a abuzat de încrederea copilului și i-a imprimat, în mod exagerat, propriile idei și convingeri. Cred că, atâta timp cât un copil nu este supus unui pericol real, părintele este liber să aleagă dacă îl duce la biserică, al un concert rock sau la un protest.

omagiu comunism copii

Ceea ce rămâne o problemă și cred că multă lume a sesizat-o este tupeul unor politicieni de a se arăta indignați de ieșirea copiilor la proteste. Mulți dintre ei au folosit imagini cu copii chiar pe materialele electorale și practica de a se înconjura de copii și de a se fotografia alături de ei, pentru a crea un val de emoție și o aură blajină în jurul lor, este una larga răspândită, la orice ieșire publică.
Într-o țară în care, nu demult, doar copilul „fruntaș“, excepțional, era modelul ideal acceptat de regim, iar copilul cu deficiențe era un „rebut“ bun de aruncat în groapa comună a orfelinatelor groazei, politicienii care au rămas cu sechele ale propagandei comuniste ridică vocea împotriva unor părinți care cer doar dreptul de a-și crește copiii într-un climat de normalitate.

SPUNE-TI PAREREA