Ștefan Guzu, ofițer de poliție și primar al unei localități din Germania, originar din Poiana Ilvei, a organizat o nouă donație pentru județul Bistrița-Năsăud. Pentru anul 2017, a organizat o donație de 150 de paturi de spital pentru Spitalul Orășenesc din Năsăud, noptiere, scaune cu rotile pentru persoane cu dizabilități și aparatură medicală.

33 de paturi au ajuns la spital la începutul acestui an iar 39 de paturi au ajuns la spitalul din Năsăud în această dimineață. În următoarele săptămâni vor ajunge și restul de paturi și tehnica medicală.

Ștefan Guzu are 49 de ani și este din Poiana Ilvei. În prezent, este ofițer de Poliție în Germania, primarul comunei Ivenack și vicepreședintele Asociației de Prietenie germano-română Neubrandenburg – Bistrița e. V.

Ștefan Guzu a explicat pentru ObservatorBN cum a început colaborarea cu instituțiile din județul Bistrița-Năsăud și cum s-au dezvoltat aceste relații. De peste 12 ani, a reușit să organizeze importante donații pentru bistrițeni, pentru asociații și pentru instituții.

„Legăturile cu județul Bistrița-Năsăud au fost stabilite în anul 2004, când, în cadrul unei vizite la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a unei delegații de poliție a instituției unde eu atunci lucram, s-a stabilit un parteneriat de colaborare între cele două instituții. Această legătură există și acum, iar în anii trecuți am avut mai multe întâlniri de prietenie și colaborare cu colegii noștri. În acest timp, am avut si mai multe activitati de caritate în judetul Bistrița-Năsăud. Spre exemplu, atunci cand biserica evanghelică a fost incendiata, am organizat mai multe concerte de binefacere în Germania și am reușit să adunăm și să donăm bisericii 10.000 de euro”, a explicat Ștefan Guzu pentru ObservatorBN.

Apoi, de-a lungul timpului, a organizat mai multe astfel de acțiuni de binefacere pentru județul Bistrița-Năsăud.

Forumul German din Bistrita a primit de nenumărate ori donații sub formă de bani, medicamente sau alimente și haine. Anul acesta este prevăzut un nou transport cu donații pentru Forumul German.

„Asociația de prietenie romano-germană Neubrandenburg-Bistrița e. V. al cărei președinte este un cunoscut al bistrițenilor, fost șef de poliție iar acum membru al Parlamentului din Mecklenburg-Vorpommern, domnul Manfred Dachner iar eu ca vicepreședinte al asociației, cu ajutorul președintelui Consiliului Județean al Județului Mecklenburgische Seenplatte din Germania, domnul Heiko Kärger și a mai multor colegi și prieteni, am ajutat mai multe persoane și instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud”, spune Ștefan Guzu.

În anul 2013, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa a primit de la asociaţie instrumente muzicale noi în valoare de 10.000 de euro, iar anul 2014 asociaţia a sprijinit Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi un azil de bătrâni cu 50 de cărucioare şi dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Noi facilitam și legături între instituții din Germania și Romania pe teme sociale, de creștere si educație, culturale și politice. Așa se face ca în anul 2015, o delegație din judetul Mecklenburg-Vorpommern condusă de domnul Dachner și de președintele Consiliului Județean Mecklenburgische Seenplatte, domnul Heiko Kärger unde am fost și eu alături de ei, a vizitat Bistrița, unde s-au pus, împreună cu președintele Consiliui Judetean Bistrița-Năsăud, domnul Emil Radu Moldovan, bazele unei cooperări între cele două județe, urmând ca anul acesta să se dezvolte această cooperare”, a mai explicat Ștefan Guzu.

Acesta nu a uitat de unde a plecat și păstrează legătura cu comuna din care este originar, Poiana Ilvei. Primăria comunei Poiana Ilvei a primit în anul 2014 o autospecială de pompieri iar în anul 2016 a primit o sirenă de alarmare a pompierilor în caz de incendiu. Comuna Poiana Ilvei va urma să coopereze pe viitor cu comuna Ivenack, al cărei primar e Ștefan Guzu.

Apel la comunitatea bistrițeană: „Avem nevoie de sponsorizări pentru transport”

Pe lângă paturile de spital și tehnica medicală pentru Năsăud, încă 150 de paturi de spital vor fi donate pentru spitalul din Beclean, urmând ca acestea să fie transportate în luna mai a acestui an. „Dat fiind faptul că sunt destul de mari costurile pentru transport iar eu și asociația avem puțin sprijin financiar la fel ca și spitalul din Beclean, avem nevoie și de sponsorizări privind transportul. M-aș bucura mult dacă firme de transport din județ ar face un gest de caritate și de omenie, să asigure transportul acestor paturi. Apelez deci la toate firmele de transport din judet și din afara județului pentru a ajuta acest transport”, spune Ștefan Guzu.

„Tot anul acesta, vom încerca să aducem o autospecială tip SMURD, care va fi donată în județ. La începutul acestui an, scaune rulante pentru Fundația Inocenți din Bistrița au fost donate de mine, la rugămintea fratelui meu Ionel Guzu, care sprijină financiar de mai mulți ani această fundație. În acest an, vom încerca să facilităm o legătura cu o instituție asemănătoare din Germania, în scopul unei posibile colaborări. Împreună cu fratele meu, vom încerca anul acesta să sprijinim o instituție din județ unde trăiesc câteva zeci de copii care au mare nevoie de sprijinul societății”, a mai explicat Ștefan Guzu.

Ștefan Guzu s-a stabilit în Germania în anul 1996, unde a devenit polițist, după ce a absolvit școala de subofițeri. Povestea lui a impresionat și a devenit cunoscut în toată țara după ce, în anul 2014, a candidat la primăria din Ivenack și a câștigat alegerile. A devenit primar al comunei din Germania, funcție onorifică și pe bază de voluntariat.

pat pat2 pat3

SPUNE-TI PAREREA