Scoaterea taxei timbrului de mediu va crește numărul solicitărilor bistrițenilor care vor să își înmatriculeze mașinile.

Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud, Dumitru Crețu, a declarat că se așteaptă la un număr foarte mare de solicitări. De asemenea, astăzi a fost prezentat sistemul online prin care se pot face rezervări pentru înmatriculări.

„Cel mai important lucru va fi scoaterea taxei. Ne așteptăm la un aflux mare, la foarte multe solicitări, având în vedere că în ultimele două luni, ianuarie și decembrie, am avut o medie mai mică de înmatriculări definitive. Am avut mai multe solicitări de numere provizorii, circa 2000 eliberate, din care unii solicitanți au vrut să prelungească, noi am putut să eliberăm numere provizorii de trei ori câte 30 de zile, deci pe o perioadă de maxim 90 de zile. Unii au stat în așteptare. O să fie multe situații de mașini la care au fost efectuate actele de vânzare-cumpărare și netransmise până acum și a celor înmatriculate în alte state. Se va profita de acest moment pentru a putea să intre în legalitate cu înmatricularea în România. Registrul Auto Român e foarte solicitat pentru omologări. Tot ceea ce merge acum la ei sunt autovehicule importate. Acele înregistrări vor ajunge și la noi”, a declarat Dumitru Creța.

„Prin programarea online, sper să se obișnuiască cetățenii că se poate lucra în mod normal, civilizat, să nu fie puși în situația de a sta ore întregi la rând, având în vedere că programarea stabilește data și ora. Se vor prezenta la fel cum se procedează și la RAR. Cu răbdare, cu bună credință, noi vrem să servim pe toată lumea, vrem să ne desfășurăm activitatea în condiții civilizate. Sperăm să funcționăm bine, o să fie și excepții și nemulțumiri, pentru că toate lumea vrea să vină în 1 sau în 2 februarie. Vă dați seama că nu ne permite nici spațiul și nu avem stații de lucru și oamenii disponibili. Vrem să servim pe toată lumea”, a mai spus acesta.

SPUNE-TI PAREREA