Am fost aseară la premiera filmului “Fixeur”. Recunosc, nu prea știam la ce să mă aștept, am citit pe repede înainte sinopsisul și, din comentariile auzite despre film, știam că nu e un film românesc în care protagoniștii mănâncă supă o juma` de oră. Mă așteptam la un film bun. Și filmul e bun.

Nu e șocant. Chiar deloc. Nici n-are cum să ți se pară șocant un film în care o fată povestește cum a făcut sex oral în Paris, după ce ai văzut “A serbian film”, de exemplu. Filmul e tulburător din prisma faptului că evenimentele sunt transpuse în locurile în care trăim, în Bistrița și că prezintă, într-un mod needitat, crud, fenomenul prostituției. Adică ne arată cum se duc româncele “la produs” în străinătate, traumele prin care trec, sistemul defect de asistență socială, dar și goana ziariștilor străini după senzaționalul din România.

“Fixeurul”, personalul principal, pe nume Radu (Tudor Istodor), stagiar la biroul din București al Agenției France Presse și aspirant la un post de reporter e genul de personaj care te enervează. Își joacă foarte bine rolul de tânăr care încă nu și-a găsit drumul în viață, încearcă să creeze o relație cu fiul prietenei sale și pare mereu nemulțumit. Cunoaște foarte bine sistemul din România, are relații în instituțiile importante și știe cu cine trebuie să vorbească pentru obține ceea ce vrea. În încercarea de a “fixa” un interviu al unei echipe de jurnaliști francezi cu o minoră care s-a prostituat în Paris, Radu se bate de reticența măicuțelor unui ONG din Bistrița, dar dă de polițistul Molnar, care îi intermediază interviul cu fata de 14 ani. Radu vrea să fie jurnalist, dar nu e decât “fixeur” și ajunge să se întrebe până unde poate merge investigația jurnalistică. De fapt, una dintre temele filmului e legată și de moralitatea unui reportaj jurnalistic prin care încerci să prezinți adevărul crud, pentru ca astfel de fapte odioase să nu se mai întâmple, dar “abuzezi” de psihicul unei fete de 14 ani, pe care o pui să rememoreze traumele prin care a trecut și să le povestească în fața camerei.

Un mare plus pentru Diana Spătărescu, o tânără de 14 ani din Bistrița, care joacă impecabil rolul prostituatei, un rol pentru care e nevoie de mult curaj și dezinhibiție. De altfel, probabil puțini părinți din Bistrița și-ar lăsa fiica să debuteze în actorie cu un astfel de rol, ținând cont de prejudecățile pitorești. De lăudat și faptul că au acceptat și au susținut-o, deschizându-i drumul spre o posibilă carieră de actriță.

Filmul se axează în mare parte pe investigația jurnalistică și intră prea puțin în viața personajelor, fiind prezentată doar relația pe care o are Radu cu iubita sa, Carmen și cu fiul acesteia. În rest, aflăm destul de puține despre ceilalți protagoniști.

Multe scene din “Fixeur” sunt filmate în Bistrița, în Piața Mică, la Hotel Metropolis, în părculețul de pe strada Kogălniceanu și în fața Consiliului Județean. Apare și un struț de plastic, într-un cadru. Pe lângă Diana, în film joacă și Adrian Titieni, care interpretează rolul unui polițist local din Bistrița, un fel de justițiar de care se tem interlopii.

Filmul e o dramă cu câteva momente comice românești, are un mesaj puternic, ridică problema traficului de carne vie și e de văzut. Nu e neapărat un film de care să-ți amintești peste ani, dar e bun, ținând cont de buget. Are și o promovare destul de bună în România.

Pentru Bistrița, filmul e un mare plus de imagine, fiindcă a pus orașul pe harta cinematografiei bistrițene. De lăudat autoritățile locale și județene care au susținut proiectul.

Fixeur este regizat de Adrian Sitaru și a câștigat luna trecută premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, și Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

SPUNE-TI PAREREA