Prognoza ANM pentru două săptămâni anunță în continuare temperaturi scăzute, abia pe finalul lunii valorile termice se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei.

Vremea rece va persista pe parcursul acestei săptămâni, în timpul nopţilor va fi ger, mai intens în 20 şi 21 ianuarie. Temperaturile maxime vor fi în medie între -8 și -3 ºC, iar cele minime de -18 ºC și -10 ºC. După data de 24 ianuarie, sunt estimate valori termice în creştere treptată ce se vor apropia de normele climatologice ale ultimei decade din ianuarie, ziua între -2 ºC şi 3 ºC, iar noaptea între -10 ºC şi -5 ºC.

Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse va fi în creştere după 25 ianuarie. Până la această dată, izolat vor fi ninsori slabe.

La munte pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Astfel, se vor înregistra valori diurne de -10ºC și -4 ºC , iar cele nocturne de -18ºC și – 10ºC.După data de 23 ianuarie este estimată o creştere ușoară și treptată a temperaturilor până la valori apropiate de norma climatologic specifică perioadei, cu medii ale maximelor între -4 ºC și 2ºC grade şi ale minimelor de -12 și -6 ºC.
Ninsori slabe, cu caracter local, vor fi în intervalul 17- 18 ianuarie, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 26 ianuarie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt rognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

SPUNE-TI PAREREA