Camera Deputaţilor a adoptat joi, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi impozitului de 16% pe venit pentru pensii sub 2000 lei.

207 deputaţii au votat pentru şi 29 împotrivă. Voturile contra au venit de la USR, scrie Mediafax.

”USR singur a votat împotrivă. Toate celelalte partide au intrat în sarabanda iresponsabilităţii bugetare. Nu a fost o decizie uşoară şi am dezbătut ore în şir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen. Asta e, suntem singurul partid responsabil şi moderat din acest Parlament”, a explicat deputatul USR Cristian Ghinea pe Facebook.

Preşedintele intermar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că PNL va vota amendamentul adus de PSD Codului Fiscal care prevede renunţarea la impozitarea pensiilor sub 2000 de lei, afirmând că liberalii vor depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit.

Comisia de buget a adoptat, miercuri, un raport favorabil asupra proiectului de lege care vizează modificarea Codului Fiscal pentru ca pensiile mai mici de 2.000 de lei să beneficieze de eliminarea impozitului pe venit şi plata CASS.

Senatul a adoptat, în 6 septembrie 2016, acest proiect de lege, care a fost iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel.

Camera fiind for decizional, proiectul de lege va merge la promulgare.

SPUNE-TI PAREREA