La data de 29 decembrie a.c., pe raza comunei Zagra, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, cu sprijinul de specialitate al Biroului Silvic, au depistat un bărbat, de 51 ani, din Poienile Zagrei. Acesta transporta cantitatea de 2 mc material lemnos, având documente de însoţire.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile şi în baza unui singur aviz de însoţire, bărbatul ar fi efectuat un număr de 3 transporturi de material lemnos, transportând de fiecare dată aceeaşi cantitate.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos și a mijlocului de transport.
Acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, desfăşurate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului

La data de 29 decembrie a.c., poliţiştii au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, pe raza de competenţă a Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului.

Cu această ocazie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tiha Bârgăului au depistat pe raza localităţii Mureşenii Bârgăului, un bărbat, de 37 de ani, din localitate, care deținea material lemnos, fără documente legale de proveniență.

Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei. De asemenea, a fost confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 900 lei.

SPUNE-TI PAREREA