Administrația locală din Lechința a primit finanțare pentru două grădinițe noi, care se vor construi în satele Vermeș și Sângeorzul Nou, localități aparținătoare comunei Lechința.
După o lungă așteptare, la începutul lunii decembrie, roiectele au fost selectate entru finanțare. Crăciunul aduce vești bune pentru preșcolarii, părinții acestora, dar și pentru personalul didactic din satele Vermeș și Sângeorzul Nou, curând se vor bucura de grădinițe noi, asemenea celei din Lechința, deoarece s-asemnat contractul de finanțare.
Romeo Florian, primarul comunei Lechința, a demarat încă din mandatul trecut proiecte pentru realizarea unor noi grădinițe, acum aceste proiecte au fost selectate la finanțare prin măsura 7.2. Astfel că anul 2017 va aduce noi șantiere în comuna cea mai mare din zona de câmpie a județului. Grădinițele vor fi finanțate prin fonduri europene, 500.000 de euro se vor investi în grădinițele cu program normal.
”Azi am primit,o nouă veste bună pentru comuna noastră,dar mai ales pentru satele Vermeș și Sângeorzul Nou, adică am semnat notificarea, adică contractul de fiinanțare. Mă bucur mult pentru copilași din Vermeș și pentru cei din Sângeorzul Nou. Sper ca într-un timp rezonabil(probabil un an și ceva), să avem aceleași condiții ca la Lechința. Doamne ajută. Sărbători fericite tuturor! Fapte nu vorbe! Continuăm împreună”, spune primarul comunei Lechința, Romeo Florian.