Valera Simion este bucătăreasă de o viață, „socăciță“ cum se spune pe Valea Sălăuței. Mâncarea și prăjiturile sunt specialitatea ei și nu are nevoie de nicio rețetă scrisă nici de cântar de bucătărie pentru că are totul în minte și nu dă greș niciodată. Deși, odată cu trecerea timpului, au apărut tot felul de inovații în domeniul gastronomiei, ea urmează rânduiala vechilor ei rețete, încă apreciate de toți ai casei. Focul dogoritor din sobă și aromele simple ale preparatelor de casă fac parte încă din ritualul Crăciunului în casele țărănești.

Am găsit-o pe tanti Valera în bucătărie, cu prăjiturile gata. Mirosul merelor coapte și căldura din „platăn” (sobă) te pătrund. Miroase a Crăciun în casa celei care a fost bucătăreasă o viață. Cu mânecile suflecate, cu năframa pe cap, asemeni gospodinelor din sat, tanti Valera umblă tot în fuga prin casă.

Tanti Valera a fost bucătăreasă vestită în sat încă de la începutul anilor 73 și își amintește cu drag de Sărbătorile de mai de mult, de modul în care oamenii puneau preț pe tradițiile Crăciunului.

„Mai demult nu erau atâtea minuni. Mă apucam de prăjituri și de copt înainte cu o zi, două de Ajun. Eu nu coc în cuptiori în Ajun. Apoi făceam creme cu ce aveam prin casă. Era greu de găsit și fărina, dapoi alte minuni, da  tot mai bune îs prăjiturile noastre de pe atunci”, povestește tanti Valera.

Cu câteva linguri de smântână, câteva de untură, vreo 6 mere pe care nu le prăjește, ci le lasă să se coacă acolo cu aluatul, făină, griș și multă dăruire, e gata și tradiționala păjitură cu mere. În casa ei, tradiția se păstrează. Gospodina face prăjitură cu mere ca și mai de mult și o alege pe asta pentru că, zice ea, asta-i preferata nepotului. Cu toate că face prăjituri de o viața, tanti Valera nu a folosit niciodată vreo rețetă anume.

„Nu am făcut în viața mea o prăjitură după o rețetă. Am făcut la ochi… am pus ce am crezut. Eu îs învățată ca mai de mult, când nu erau și făceai din ce găseai. Și prăjiturile astea ce-s umplute, eu le fac cu crema aceea de mai de mult. Eu nu cumpăr de acela cum văd femeile că pun… Finetti de acela“, spune bucătăreasa.

Tanti Valera nu mănâncă prăjituri „domnești“, cum le numește ea. Mai bine pune repede să facă un blat, o prăjitură cu mere, ori haioșe cu untură.

„Am luat o dată prăjituri de acelea, știți de care zic… la cutie. Dapoi bărbatu’ meu m-o sfădit. O zis că-s prea dulci și că-s toate la un fel umplute. Or fi fost cu Finetti de acela de care v-am zis. Mai bune-s aiestea de casă”, apreciază ea.

Când vine vorba despre modul în care femeile sărbătoresc acum Crăciunul, tanti Valera stă pe gânduri… și ajunge la concluzia că tot cam așa se sărbătorea și mai de mult, ca și acum, ”numa’ nu mergeau atâta la cumpărături ca și acum…că „nu erau atâtea”, accentuează gospodina.

După ce hainele-s pline de miros de sărbătoare, e musai s-o lăsăm pe tanti Valera să-și aștepte nepotul de care tare mândră e că a venit acasă și că vine să mănânce prăjitură cu mere. La plecare, soțul gospodinei zice încet: „Sărbători fericite, băietă (copilă)! Du-te repede că așa umblă fomeile cu gențile pe drum. Du-te să mai prinzi ceva pe la magazinele aiestea.” Și atunci îți dai seama cât s-a denaturat ideea acestei Sărbători, care ne bate la ușa acum.

Articol relizat de Florina Homei

SPUNE-TI PAREREA