Aglomerație în magazine, trafic intens, goana după cadouri scumpe și cumpărături de ultim moment, oboseală, nervi întinși la maxim – cam asta înseamnă pentru noi, oamenii de azi, pregătirile de Crăciun. Dar au exista vremuri în care pregătirile pentru această sărbătoare se făceau în tihnă și oamenii întâmpinau Crăciunul senini și plini de bucurie unii față de alții. Despre acest lucru ne povestește Sofia Ciuciuleac, o femeie de 57 de ani din comuna Șanț, Bistrița-Năsăud, care face parte și din trupa de Teatru Nescris „Constantin Iugan“.
„În săptămâna dinainte de Crăciun erau toate puse la punct în casă, era casa de părade cum se zicea… puneai ce aveai mai frumos pe pereți, pe paturi, în sfârșit, peste tot. Apoi, când începea săptămâna Crăciunului prindeam a căuta făina, puneam deoparte în gâfuri de lemn… Mergeam în sat, făceam cumpărături: zahăr, ulei, rahat… cum era mai de demult. Apoi se băga oamenii în pivnițe, scoteau varza, pregăteau varza pentru sarmale. Se suiau în pod, coborau carne afumată, slănină, făceau un ritual. Împărțeau toate sarcinile, pe zile, până în ajunul Crăciunului“, povestește Sofia.
În zilele dinainte de Crăciun, femeile pregăteau sarmalele, le înveleau în foi de varză, și frământau cozonacul. Cozonacii se coceau în „ler“ (n.r. un fel de cuptor atașat la soba de gătit din interior ) sau în cuptor, afară. Cuptorul era mult mai încăpător, dar încălzirea lui cu lemne dura mai mult timp și pentru a coace cozonacii în astfel de cuptoare se adunau mai multe femei și preparau cozonacii împreună. Sofia mai povestește că femeile mai „de gazde“ făceau și prăjituri cu foi umplute, care erau un lux, pe vremuri.
Astfel, seara de Crăciun îi prindea pe oameni în tihnă, cu locuințele curate și luminate, în miros de sarmale,cozonaci și țuică fiartă cu săcărea (chimen).
În seara de Crăciun, oamenii așteptau colindătorii: prima data colindau copiii, care primeau nuci, cozonac, dulciuri și uneori, chiar câțiva bănuți. Apoi se adunau adulții și colindau împreună, pe la case, până târziu în noapte. Copiii se bucurau nespus de mult când primeau biscuiți sau bomboane, lucruri pe care copiii de azi le au din plin.
Teatrul popular nescris din comuna Sant, din care face parte Sofia Ciuciuleac, a fost menționat pentru prima dată în anul 1935 de către sociologul Dimitrie Gusti care, împreună cu Echipa Regală, a efectuat o amplă cercetare în câteva sate din județul Bistrița-Năsăud, între care s-a aflat și localitatea Șant. Animatorul formației șănțene a fost Constantin lugan, artistul popular care a rămas un model și dă numele actualei trupe.
Pe Valea Someșului și în comuna Șanț s-au descoperit și o serie de datini interesante practicate în preajma Anului Nou, o perioadă considerate benefică pentru a afla cum va fi viitorul oamenilor și al recoltelor.
Calendarul de ceapă. Este o practică de aflare a mersului vremii în noul an, pentru ca omul simplu să știe cum să-și organizeze muncile câmpului. În seara de Anul Nou se taie o ceapă în două, alegându-se 12 găoci (foi de ceapa) de dimensiuni egale. Acestea se așează pe o scândura, atribuindu-i-se fiecărei foi numele unei luni a anului și punându-se în ele sare. Ele se puneau într-o camera fără foc. A doua zi se citea calendarul: în care găoace se topise sarea în întregime pe ambele cavități era luna moale, ploioasă, în care se topise numai pe o cavitate (stânga sau dreapta) era ploioasă în prima jumătate (stanga) sau în a doua jumătate (dreapta). Daca sarea nu era topită (dizolvată), luna era secetoasă fie în întregime, fie în jumătăți: prima secetoasă (de la 1-15), a doua secetoasă (de la 15-30).
Creanga de măr. În manuscrisele lui Ion Pop Reteganul de la Academia Română găsim menționat un obicei practicat, înainte de anul 1900, pe Valea Someșului: „În ajunul Anului Nou rup o creanga de măr și o pun într-un vas cu apă rece și cu acela în fereastra dinlăuntru ți o țin până la Bobotează; dacă până atunci înfloare e semn că primăvara e buna, ba din contra- vai și amar !”
Ușile deschise și focul nestins. În același manuscris cu datele de mai sus întâlnim în continuare însemnarea: „Spre ziua de Anul Nou nu-i bine să se stingă focul, nici lumânarea, nici să adormi cu ușile închise, ca să poată intra norocul și chiar de-i dormi — aflând lumină și foc — să nu se nădăiască ca tu dormi”.
