Victor Ponta şi PSD au dat dovadă, o dată în plus, de aroganţă şi nesimţire atât faţă de contracandidaţi cât şi faţă de electorat. Marţi, la Năsăud, fostul prim-ministru al României şi fost preşedinte al PSD, funcţii de care îi place să îşi lege atât de mult numele şi să facă paradă, a declarat că diferenţa între candidaţii PSD şi cei ai PNL este ca între Champions League și Liga Orășenească. Total neadevărat!

Oare cum poate fi clasat, spre exemplu, Ioan Deneş în Champions League, iar Ioan Turc în Liga Orăşenească? Cu ce este mai presus Ioan Deneş decât Ioan Turc? Cu faptul că a ales să plece din partidul în care s-a lansat în viaţa politică, PNL, spre PSD? Câtă încredere poţi să ai într-un om care trădează? A trădat idealurile liberale, dar şi-a trădat alegătorii care l-au trimis în Parlament. Ioan Deneş a ajuns în Parlament ca senator al judeţului Bistriţa-Năsăud, dar oare ce a făcut în mod direct pentru bistriţeni? Nimic! În schimb, Ioan Turc, chiar dacă a avut câţiva ani de pauză din viaţa politică, el a rămas credincios Partidului Naţional Liberal, a rămas credincios oamenilor şi bistriţenilor. Şi să nu uităm de perioada în care Ioan Turc a fost viceprimar al Bistriţei, atunci când a fost alături trup şi suflet de cetăţenii acestei urbe. El este iniţiatorul proiectului de înfiinţare a unui parc industrial, cu care azi PSD se bate cu pumnul în piept, deşi rezultatele concrete, lăsând la o parte construcţia propriu-zisă a parcului, sunt zero.

De asemenea, cu ce poate fi mai presus „Fă, Doina” decât Robert Sighiartău, un tânăr care la doar 28 de ani conduce un partid, care doreşte schimbarea în bine a acestei ţări, fiindcă s-a săturat de mocirla în care trăim cu toţii din 1990 încoace? Niciuna!

Nu există nicio diferenţă nici între Daniel Suciu şi Doris Moldovan! Daniel Suciu, ajuns deputat în 2012, nu a dat dovadă prin munca depusă că a fost direct interesat de bistriţenii care l-au trimis acolo.

Diferenţa dintre candidaţii PSD şi candidaţii PNL este exact diferenţa dintre Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis, diferenţa dintre un om compromis politic şi un om în care românii şi-au pus speranţele pentru o Românie a normalităţii.

Dar gura păcătosului, uneori adevăr grăieşte, iar Victor Ponta a avut dreptate într-o singură chestiune marţi la Năsăud, şi anume că Radu Moldovan, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, controlează judeţul. Aşa cum de altfel îşi controlează feudele şi ceilalţi baroni ai PSD din restul ţării. Partidul al cărui reprezentant este Victor Ponta a dat dovadă întotdeauna de o măiestrie periculoasă în a manipula alegătorii prin promisiuni deşarte, fără fundament, iar jignirile lansate în spaţiul public au fost aduse la rang de „artă”.

PNL Bistriţa-Năsăud condamnă şi nu tolerează astfel de comportamente jignitoare şi manipulatoare. Candidaţii PNL Bistriţa-Năsăud sunt oameni de calitate, sunt oameni care pun binele comunităţii şi al ţării înaintea binelui personal.

Departamentul de Comunicare al PNL Bistriţa-Năsăud

(PE)

 

SPUNE-TI PAREREA