O fotografie învechită, din 1935, înfățișează chipul aspru, dar cu privirea mândră, a unui tânăr de 25 de ani, alături de mireasa lui, cu trăsături neobișnuit de fragile pentru o femeie a acelor vremuri: Simion Cismaș din Monor și soția sa, Ioană, cum o numește el în jurnalul său.
Născut în 1 Decembrie, 1909, Simion Cismaș a fost un țăran simplu, din localitatea Monor, județul Bistrița-Năsăud.
Nimeni nu știe de ce, dar, în 1937, Simion s-a apucat să noteze zilnic, într-un caiet, ceea ce făcea peste zi, cum mergeau treburile în lume, în țară și în comună. Însemnările lui au fost publicate în cuprinsul a peste 2000 de pagini, fiind considerate de către istorici un document unic în România.
Citește și:
Călindar. Jurnalul ținut zilnic, timp de peste 40 de ani, de către un țăran din Monor
Nimeni din familie nu a știut, pe parcursul vieții sale, ce își nota în acele caiete, de care nu avea voie să se atingă nimeni. Acestea au fost descoperite ulterior de către nepoata sa, Emilia Cismaș, șef serviciu la Arhiva Universității Babeș Bolyai. Ea a editat și a publicat cele patru volume, în total peste 2000 de pagini care l-au făcut faimos pe „Moșu“, cum îi spune Emilia.
„Am trăit alături de Moşu primii opt ani din viaţă, timp în care am învăţat tot ceea ce cuprinde mai frumos expresia – cei şapte ani de acasă, marcându-mi, alături de grija şi poveţele bunicii, Mama Ioană, aşa cum îi spuneam, şi a părinţilor mei, Iacob şi Dochia, parcursul întregii mele vieţi. Alături de el am învăţat şi prima rugăciune, dar şi prima lecţie de istorie“, spune Emilia Cismaș.
Deși Moșu s-a născut de 1 Decembrie, acesta nu pomenește nici măcar o singură dată, pe parcursul jurnalului, că este ziua lui. Probabil, pentru oamenii acelor vremuri, ziua de naștere nu avea importanța pe care i-o dăm noi astăzi, fiind preocupați în permanență cu treburile gospodărești.
„S-a născut pe 1 decembrie, zi predestinată, şi cred că de ziua lui merită să-i mai spun, încă odată, că sunt mândră să fiu nepoata celui ce în peste 2000 de pagini a lăsat testament de credinţă, omenie, demnitate şi bun simţ, comunităţii din care a făcut parte şi implicit ţării lui. Sunt convinsă că de acolo de Sus, ne priveşte şi e cu sufletu-n bucurie deplină“, mai spune Emilia Cismaș.
Majoritatea fragmentelor scrise anual, în data de 1 Decembrie, se referă la îndatoriri gospodărești. Dar o precizare în legătură cu faptul că este sărbătoare națională găsim în 1 Decembrie, 1938: „Astăz o fost sărbătoare națională, Unirea Ardealului cu vechiul Regat“. Ca zi națională mai amintește și data de 10 mai, dar asta înainte de instaurarea regimului comunist. În 10 mai, 1947, precizează că „sărbătoarea era oprită“: ”Sâmbătă, 10 mai. Azi am lucrat iară la şogoru la uşită, pe amiaz am gătat. Ioană o fost la oi, o tuns cârlana. Sărbătoarea era oprită, de zece mai. Tot secetă uscată”.
Paradă militară de 10 Mai, la Târgu Mureș. Unul dintre participanți este Simion Cismaș
Tată lui Simion Cismaș, la Marea Unire din 1918
Simion Cismaș a păstrat o impresionantă arhivă cu fotografii de familie, încă din cele mai vechi timpuri. Tatăl său, pe nume Iacob Cismaș, a făcut parte din Regimentul „Avram Iancu“ Cluj, despre care istoricii au scris că a fost la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918. Informația aceasta s-a transmis în familie, de-a lungul generațiilor.
Simion Cismaș, alături de tatăl sau, Iacob Cismaș (1932)
Fotografie din 1919. În centru, Iacob Cismaș, tatăl lui Simion Cismaș
Scrisoarea nepoatei de ziua „Moșului“
Destinul a făcut, totuși, ca ziua Moșului, Simion Cismaș, să fie sărbătorită cu mare fast în 2013, la peste 30 de ani după moartea lui, când la Cluj-Napoca a fost lansat micul său volum, Lăturenii din Monor, o descriere a unui obicei practicat de sărbătorile de iarnă, în comuna menționată.
Emilia Cismaș, nepoata lui, i-a adresat o scrisoare, în același limbaj arhaic și limpede, ca în caietele lui, în care i-a relatat ce s-a întâmplat pe 1 Decembrie, 2013, la Cluj-Napoca:
„Da amu să vez minune mare, Moșule! Anu ăsta îț sărbăm zua la Cluj, deodată cu România, că v-ați născut în aceeaș zi. A fi sărbătoare mare la Muzeul Etnografic, un fel de casă mare unde să păstrează la loc de cinste tradița și sufletele țăranilor români. Vin și lăturenii din Monor că-s cemaț de o gazdă destoinică, cu casă mare pentru joc, Tudor Sălăgean, directoru muzeului, numa că amu i să zâce manager. Creștin vrednic de prin părțile Clujului, însurat cu o fată de pe valea noastră, Marcela de-a lui Vultur din Șieu.
Vine și primaru Ioan Cira și popa Avram, care o zâs că dacă-ț mai scriu să-ț spun că nu degeaba o vinit popă-n Monor, că doară îi giunere de-a lui Niculaie, știi dumneata, ăla di pe drumu cătră Batăș.
După cum ț-ai dat sama a fi sărbătoare mare și dacă ajută Dumnezău poate vine și Vlădica, Mitropolitu Clujului, profesori de la universitate și alți oficiali di pi la Cluj.
După cum vez țî s-o pregătit surpriză multe și daruri la fel, iar eu m-am gândit că ti bucura foarte mult dacă în dar de zua dumitale ț-oi dărui Ziua Națională a României, iar României, amintirea și sufletu unui om care a vibrat până în ultima secundă la tăte necazurile și bucuriile ei.
Veșnicie în lumină, Moșule
La mulți ani România!
La mulți ani români, oriunde sunteți!“
