Patronul MIS Grup, Emil Iugan, va primi titlul de cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud. Consilierii județeni vor vota un proiect de hotărâre în acest sens, în ședința care va avea loc marți, 29 noiembrie.

Emil Iugan va primi această distincție „în semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite în promovarea și dezvoltarea economică și socială a județului Bistrița-Năsăud”.

„Domnul Emil Iugan este unul dintre pionierii economiei de piață din județul Bistrița-Năsăud, cel care a reușit să aibă o contribuție determinantă pentru promovarea și dezvoltarea zonei de nord-est a județului Bistrița-Năsăud. Firmele pe care le conduce domnul Emil Iugan au circa 800 de angajați, locuitori ai județului. Aceste firme au fost an de an pe loc fruntaș în Topul județean al Firmelor și chiar la nivel național. Totodată, dânsul susține o serie de acțiuni sociale în sprijinul tinerilor și al locuitorilor din localitățile în care se află sediile firmelor pe care le conduce (…) Este implicat în Organizația Patronală UGIR 1903 Bistrița-Năsăud, în Asociația Forestierilor din România (ASFOR) în calitate de vicepreședinte, promovând cu prioritate, în special problema de protecția mediului și probleme de dezvoltare a zonei rurale și de munte”, se arată în expunerea de motive a proiectului inițiat de președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

SPUNE-TI PAREREA