Un concert extraordinar va avea loc în luna decembrie la Bistriţa.

Joi, 15 decembrie 2016, ora 19:00, la Palatul Culturii din Bistriţa va avea loc un concert extraordinar ”Viena Magic Christmas Edition” susţinut de Johann Strauss Ensemble & Russel Mcgregor, director artistic Erich Buchmann.
Intrarea la concert se va face pe bază de bilet, iar acesta se poate achiziţiona de la sediul Palatului Culturii Bistriţa în fiecare zi de luni până vineri inclusiv, între orele 10:00 – 12:00 şi 16:00 – 18:00 sau online de pe www.bilete.ro / 
Îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de Russel McGregor, nu îşi va dezamăgi publicul nici în acest an şi va reveni în ţara noastră, pentru al 12-lea an consecutiv, în cadrul unui amplu turneu naţional.
Sub titulatura ”VIENNA MAGIC – CHRISTMAS EDITION”, turneul charismaticilor muzicieni austrieci, va străbate numeroase oraşe din ţara noastră, întocmai ca îndrăgitul compozitor Johann Strauss, împreună cu a sa orchestră, în iarna anului 1847.
Programul concertului va cuprinde lucrări de muzică clasică ce aparţin celor mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, iar celebrele valsuri vieneze, nelipsite din repertoriul abordat de Johann Strauss Ensemble, vor contura tabloul încântător al unei seri magice de iarnă.
Muzicienii din Johann Strauss Ensemble sunt încântaţi să revină într-un turneu de excepţie, spunând că „de fiecare dată descoperim ceva nou în această ţară frumoasă. Abia aşteptăm să ne reîntoarcem şi să mai trăim un capitol din viaţa orchestrei noastre împreună cu minunatul public român.”
Având în vedere faptul că spectacolele orchestrei Johann Strauss Ensemble, în România, se joacă de fiecare dată cu casa închisă, biletele au fost puse în vânzare din timp.
Istoria orchestrei Johann Strauss Ensemble începe în anul 1985, când a fost fondată de către membrii ai Bruckner Orchester din Linz. Grupul lucrează de atunci fără întrerupere la perfecţionarea sunetului şi stilului, adăugând piese noi şi inovatoare repertoriului standard. Orchestra îi datorează o mare parte din evoluţia profesională, violonistului şi dirijorului Russell McGregor, care s-a alăturat ansamblului în 2004. Respectând tradiţia concertelor Strauss din secolul XIX, acesta dirijează în stilul Stehgeiger, adică din poziţia de solist.
McGregor s-a născut în Oxford, dar a crescut în Melbourne, Australia, unde la vârsta de 7 ani a început să studieze vioara. Din 1992 Russell locuieşte în Viena, iar din 1997 este concertmaestru şi dirijor al orchestrei Palatului Schöbrunn. Vioara la care cântă a fost fabricată în anul 1697 de către Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind “sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Încă de la început, Johann Strauss Ensemble a încercat să îşi dezvolte repertoriul într-un mod care combină numeroasele lucrări muzicale ale familiei Strauss cu compoziţii noi. Orchestra acordă o importanţă specială neutralizării tendinţei de comercializare care este din ce în ce mai des asociată cu muzica vieneză. Faptul că sediul principal al JSE se află în Linz joacă un rol crucial în definirea personalităţii ansamblului, permiţând grupului să combine stilul muzical al Austriei Superioare cu magia Vienei.

SPUNE-TI PAREREA