Interpretul care spune despre el că adoră femeile, dar le ironizează în cântecele sale va anima viaţa oraşului vineri seara. Mihai Mărgineanu va concerta la Bistriţa, la Cinema Dacia.

Pentru cine nu a mai fost la un eveniment cu Mărgineanu, trebuie să ştie că el nu doar cântă, el face spectacol. Piesele sale, cunoscute de toată lumea, culese din folclor şi adaptate pentru publicul larg, sunt cântate cu orchestră live şi presărate cu momente de umor. Dar nu numai cu umor. Mihai Mărgineanu, după cum mărturisea, îi face pe spectatori să râdă, dar şi să plângă. De asta concertele lui sunt intense, cu o încărcătură emoţională.
“Mă iubeşte femeile” e cea mai cunoscută piesă a sa, dar are multe ale melodii cunoscute. “Parascheva”, “Zarita Zanga” (cântecul de generic din serialul Las Fierbinţi), “Gore din Chitila”, “La cârciuma de la drum”, “Dragostea e ca o râie” sau celebra piesă de beţie “M-am dus să tai un copac” sunt melodiile prin care Mărgineanu te poartă, într-un spectacol, prin experienţe de viaţă tratate cu mult umor, având, de cele mai multe ori, dragostea ca punct de pornire.
Un alt element inedit al concertelor sale este faptul că are invitaţi speciali. La concertul de la Bistriţa îl la avea ca invitat special pe bistriţeanul Alex Muşat, unul dintre cei mai talentaţi tineri chitarişti din România, devenit celebru după ce a participat cu succes la mai multe concursuri de talente şi a cântat cu muzicieni consacraţi din România, printre care îi amintim pe Ştefan Bănică jr. şi Aurel Tămaş.
 
“Sunt multe piese în care mă regăsesc, chiar şi alea în care fac mişto de bărbaţi. Şi eu am porcăriile mele în cap, cum mulţi le avem, dar măcar recunosc. Râd de mine, de ce să n-o fac? Decât să o facă alţii, mai bine o fac eu” – Mihai Mărgineanu
margin1
Concertul Mihai Mărgineanu va avea loc vineri, 25 noiembrie, la Cinema Dacia din Bistriţa şi este organizat de Just for Fun Events.
Bilete se mai găsesc la Cinema Dacia şi online pe:

SPUNE-TI PAREREA