Este vorba despre un tronson de 10,3 km din Drumul Judeţean 162, între Teaca şi Sânmihaiu de Câmpie (DN 15A – DJ 151), a cărui modernizare a început în acest an.
Primarul Comunei Sânmihaiu de Câmpie, Domnul Ioan Mate a declarat: ”Pentru prima dată după Revoluţie (n.r. Revoluţia din 1989), un Preşedinte de Consiliu Judeţean s-a ţinut de cuvânt şi a atras investiţii pentru zona de câmpie a judeţului. Nu doar oamenii din Sânmihai vor beneficia de această investiţie, ci şi cei din Teaca, Archiud, Stupini sau cei care vor să treacă dinspre zona Sărmăşel spre Teaca şi Reghin. Acest drum este o gură de oxigen pentru zona noastră.
Până acum lucrările sunt de foarte bună calitate şi vor cuprinde toate elementele care asigură condiţii occidentale: şanţuri betonate, accese betonate pentru gospodării şi rigole carosabile. Prin această investiţie, de la elevii care vor fi transportaţi cu microbuzul şcolar şi până la agricultori şi agenţi economici, toată populaţia de pe câmpie va beneficia”.
La rândul său, prezent pe şantierul lucrării, preşedintele Consiliului Judeţean,  Emil Radu Moldovan a declarat: ”Pentru o dezvoltare pe termen lung a judeţului nostru, fiecare zonă trebuie să se dezvolte echilibrat. O zonă care nu a fost o prioritate până la venirea echipei noastre este aşa zisa zonă ”de câmpie” a judeţului nostru. Am început din 2012 lucrul la infrastructura rutieră, la cea de apă şi canalizare şi vom continua această muncă. Am găsit în primarii din această zonă parteneri alături de care vreau să ducem ideea de dezvoltare de la vis la realitate.
Sper că alături de un Guvern care se va naşte după 11 decembrie să continuăm munca începută în perioada lui Victor Ponta, iar anul viitor să avem această investiţie finalizată. În zona locală suntem o echipă închegată, dar avem nevoie de parteneri şi în zona guvernamentală. Avem nevoie de fapte, nu de vorbe!”

SPUNE-TI PAREREA