23.9 C
Bistrita, Romania

Radu Moldovan spune că a găsit o formulă pentru împărțirea corectă a banilor

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a declarat că fondurile de la Consiliul Județean pentru primării se vor împărți anul acesta după o formulă,...

Ministrul Dezvoltării, la Bistrița. Ce gest a făcut când a fost întrebată de împărțirea banilor (FOTO)

Sevil Shhaideh, vicepremier al României și Ministrul al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a efecuat o vizită în județul Bistrița-Năsăud. Ministrul s-a...

Ședință extraordinară de Consiliu Județean. Se împart bani pentru primării

Consilierii județeni au fost convocați în ședință extraordinară vineri, 3 martie, cu începere de la ora 12.00. Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte: Proiect...

Delegația PES Activists Bistrița-Năsăud, la bilanțul celor 10 ani de la aderarea României la UE (FOTO)

În perioada 24-26 februarie, la Predeal, social-democrații români au organizat, cu sprijinul Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), conferința 10-Year Anniversary of...

Sevil Shhaideh, vicepremier și Ministru al Dezvoltării Regionale, vine la Bistrița

Sevil Shhaideh, vicepremierul României și Ministru al Dezvoltării Regionale va efectua o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud, miercuri 1 martie. Sevil Shhaideh, împreună cu președintele...

Ce spune deputatul PSD, Daniel Suciu, despre banii alocați pentru Bistrița-Năsăud

Deputatul PSD, Daniel Suciu, a comentat, într-o conferință de presă, afirmațiile liberalilor cu privire la împărțirea fondurilor de la Guvern. "Am fost provocați noi, cei...

GAFA ANULUI în politică! Robert Sighiartău a prezentat o hartă a banilor de acum 5 ani, când PDL era la guvernare! (FOTO)

Președintele PNL Bistrița-Năsăud s-a făcut de râs în ultimul hal! Deputatul PNL a prezentat ieri, într-o conferință de presă, la care a luat parte...

Ionuț Simionca (PMP), proiect de lege care să apere tinerii de Bamboo și Colectiv: „Persoanele care merg în aceste locuri vor cunoaște riscul de...

Deputatul PMP din Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a susținut azi o conferință de presă alături de liderul său de partid, Eugen Tomac, în cadrul căreia...

Robert Sighiartău la Adevărul LIVE: „PNL nu are un lider mesianic așa cum a fost altădată“

Deputatul bistrițean PNL, Robert Sighiartău, a vorbit astăzi, de la ora 13.00,, la Adevărul Live, despre protestele împotriva Guvernului Grindeanu, Congresul PNL de la...

Ce spune Doina Pană despre amânarea promulgării Legii Bugetului de către președinte

Președintele Klaus Iohannis a amânat promulgarea pentru bugetul de stat pe anul 2017 și l-a chemat astăzi, la Cotroceni, pe premierul Sorin Grindeanu. De...