Vicepremierul Daniel Suciu s-a întâlnit, în acest sfârşit de săptămână, cu locuitorii oraşului Sângeorz-Băi. Acesta a fost şi la amplasamentul unde se construieşte o nouă biserică în oraşul staţiune.

„Am bătut țara în lung și-n lat, și o voi face până în ultima clipă, pentru că îmi place mereu să fiu în mijlocul oamenilor. Dar parcă…aici e cu sufletul. Aici o bunică de 90 de ani îmi râde și-mi plânge în același timp, aici altă bunică m-a purtat în suflet până a plecat dintre noi și pe banca ei era azi altcineva. Aici e Sîngeorzul care știe că ura și vorbele grele sunt doar masca fricii, aici se construiește o biserică și nu am ezitat să pun umărul, aici sunt aceleași izvoare, aici sunt cei pe care nu i-am uitat oriunde m-au purtat pașii când o ușă s-a închis. Chiar dacă tot aici se întâmplă să vrei să faci bine și ești alungat de unii prea deștepți și prea vocali. Dar…#AMR 10 luni”, a fost mesajul transmis de Daniel Suciu.

SPUNE-TI PAREREA