Trei bombe de aviație au fost descoperite miercuri dimineaţa la piciorul podului de cale ferată CFR de la Coldău, unde se fac lucrări de consolidare.

“La piciorul unui pod de cale ferată, peste râul Someșul Mare, au fost descoperite 3 bombe de aviație, de aproximativ 50 kg fiecare. În momentul de fața, echipa pirotehnică a ISU BN lucrează pentru cercetarea zonei în vederea identificarii altor posibile elemente de muniție. Acestea vor fi distruse in apropierea locului unde au fost gasite. Misiunea este coordonata col. Ușurelu Ștefan (sef serviciu de specialitate din cadrul IGSU). De asemenea, misiunea este sprijinită de ofițerul specialist pirotehnist din cadrul ISU Horea al județului Mures. Din momentul identificării elementelor de muniție, toate lucrările la podul CFR au fost oprite, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgență 112. Pentru siguranta participantilor la traficul feroviar, în momentul în care bombele de aviație vor fi ridicate de către specialiștii pirotehnisti, circulația feroviară va fi oprită. Echipaje de jandarmi și politie de la nivelul IJJ BN, respectiv IPJ BN vor asigura măsurile specifice de izolare a zonei / protecția populației. Populația localității Braniștea a fost informată de către autoritățile publice locale despre faptul că distrugerea elementelor va avea loc pe raza localității”, a informat ISU Bistrița-Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA