O postare pe Facebook a declanşat o anchetă internă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Managerul Gabriel Lazany a organizat astăzi o conferinţă de presă, în care a explicat situaţia.

Mai exact, un pacient care s-a prezentat la UPU Bistriţa cu o tăietură de flex, a fost „cusut” de un medic iar modul în care a fost făcută sutura a revoltat-o pe sora acestuia, care a postat o fotografie pe Facebook şi a stârnit foarte multe reacţii negative la adresa spitalului.

Managerul Gabriel Lazany a spus că s-a autosesizat şi a început o anchetă internă. „Cu ajutorul celor de la UPU, am reuşit să identificăm persoana. Este un bărbat care s-a prezentat în data de 23 iulie cu o tăietură destul de adâncă, provocată de o tăiere cu flexul. La tăieturile de acest gen sunt provocate margini iregulate, care sunt greu de pus ca să iasă o suturare perfectă. A fost făcută constatarea de către medicul nostru de chirurgie plastică şi reparatorie, pe care l-am rugat să-şi dea cu părerea. L-am contactat pe pacient şi l-am rugat să depună o sesizare, pentru că noi nu putem să luăm măsuri pe postări pe reţele de socializare. Noi am deschis o anchetă, o să luăm declaraţii, vom avea şi imaginile video, să vedem cum s-a întâmplat. Pacientul nu are nemulţumiri, sora sa a fost mai mult revoltată”, a spus Gabriel Lazany.

Întrebat cine a făcut sutura pacientului, Gabriel Lazany a răspuns că nu ştie, ancheta fiind în desfăşurare.

Vezi mai jos toate declaraţiile:

 

1 COMENTARIU

  1. Oribilă sutura ! Parcă a cusut o piele groasa,de porc,care nu-ți permite prea mult. E cusut de un asistent/asistenta fara pregatire in asemenea interventii chirurgicale,trebuie organizate cursuri de minima chirurgie cu toti din UPU.P.t.suturi de genul asta trebuia chemat de acasa medicul specialist in chirurgie plastica sau internat in regim de o zi ,pana in ziua urmatoare.cand ecesta vine la serviciu.

SPUNE-TI PAREREA