????????????????????????????????????

Astăzi, în municipiul Bistrița, un agent de poliție de la Serviciul Rutier, aflat în timpul liber a observat în trafic un autoturism care era condus de o persoană despre care știa că nu deține permis de conducere.

Agentul de poliție a sesizat colegii care se aflau în patrulă, pe raza municipiului Bistrița, iar la scurt timp aceștia l-au depistat în trafic. 

În momentul în care a fost oprit în trafic de polițiști, a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în spatele său și care era condus de polițistul aflat în timpul liber.

Polițiștii l-au identificat pe conducătorul ca fiind un tânăr, de 19 ani, din Bistrița Bârgăului, fiind cercetat în alte 4 cazuri de conducere fără permis. A fost condus la sediul Poliției, unde urmează a fi dispuse măsurile legale.

SPUNE-TI PAREREA